
Disputa Blake Lively - Justin Baldoni, o noua intorsatura
Actrita americana Blake Lively si-a pierdut mult din popularitate odata cu disputa juridica pe care a initiat-o cu regizorul celui mai recent film al ei si mai ales odata cu implicarea sotului ei, influentul actor de origine canadiana Ryan Reynolds, despre care s-a spus ca a fost o forma de presiune agresiva la adresa aceluiasi regizor, care isi clameaza nevinovatia. Dar iata ca scandalul juridic dintre Justin Baldoni si Blake Lively capata noi dimensiuni, dupa ce actrita Isabela Ferrer, care a jucat versiunea adolescenta a personajului Lily Bloom in filmul "It Ends With Us”, il acuza pe regizorul si actorul Justin Baldoni de "hartuire” prin intermediul unei citatii si al unei motiuni depuse recent in instanta. Si iese la iveala faptul ca regizorul este cel care a exercitat presiuni.
Avocatii lui Ferrer au acuzat si studioul Wayfarer Studios, fondat de Baldoni, ca nu si-ar fi respectat obligatiile contractuale fata de actrita. In documente se arata ca studioul ar fi refuzat sa ii acopere cheltuielile legale atunci cand aceasta a fost citata pentru prima data, in februarie, de echipa lui Blake Lively, care solicitase acces la orice comunicare relevanta pentru cazul de hartuire sexuala intentat impotriva lui Baldoni.
Potrivit avocatilor, studioul ar fi acceptat sa o despagubeasca doar daca Ferrer "renunta la controlul” asupra raspunsurilor sale, ceea ce, sustin acestia, i-ar fi limitat libertatea de a furniza documente care ar fi putut "dezvalui faptele reale”.
Procesul dintre Justin Baldoni, in varsta de 41 de ani, si Blake Lively, 37 de ani, a izbucnit la inceputul anului, dupa ce actrita l-a acuzat pe colegul sau de platou de hartuire sexuala in timpul filmarilor la "It Ends With Us". Lively sustine ca Baldoni ar fi avut un comportament nepotrivit si abuziv pe platouri, acuzatii pe care acesta le-a respins ferm.
In replica, Baldoni a intentat un proces pentru defaimare si extorcare impotriva lui Lively si a sotului acesteia, actorul Ryan Reynolds, solicitand daune de 400 de milioane de dolari. In iunie, un judecator a respins insa actiunea lui Baldoni, slabind pozitia acestuia in disputa publica si juridica.
Sursa foto: People