
Directorul general al OpenAI a fost demis
Ingrijorari privind la efectele folosirii inteligentei artificiale apar chiar la o companie care o produce.
Sam Altman, vedeta din Silicon Valley, a fost demis cu efect imediat din functia de director general al OpenAI, care a lansat in urma cu un an platforma de inteligenta artificiala generativa ChatGPT, dupa ce consiliul de administratie i-a reprosat ca nu a fost intotdeauna "direct" cu acesta, relateaza AFP.
"Plecarea domnului Altman vine in urma unui proces de analiza deliberativa a consiliului, care a ajuns la concluzia ca acesta nu a fost intotdeauna direct in comunicarea sa cu consiliul, impiedicandu-i capacitatea de a-si indeplini responsabilitatile", se arata intr-un comunicat, in care se subliniaza ca forul nu mai are "incredere in capacitatea sa de a conduce OpenAI".
Mira Murati, directorul tehnic al OpenAI, a fost desemnata sa conduca interimar compania pana la finalizarea procesului actual de gasire a unui succesor permanent. Ea lucreaza in cadrul companiei de cinci ani.
"OpenAI a fost structurat in mod intentionat pentru a avansa misiunea noastra: sa ne asiguram ca inteligenta artificiala aduce beneficii intregii umanitati. Consiliul de administratie ramane pe deplin angajat in slujba acestei misiuni", a spus Murati.
Sam Altman, in varsta de 38 de ani, a reactionat pe reteaua X (fostul Twitter): "M-am bucurat de timpul petrecut la OpenAI. A fost transformator pentru mine personal si, speram, pentru lume".
Ca raspuns la demiterea lui Altman, presedintele consiliului de administratie, Greg Brockman - cofondator al companiei - si-a anuntat demisia pe X, desi Microsoft daduse asigurari anterior ca acesta se retrage, dar va ramane membru al personalului.
Infiintata la sfarsitul anului 2015, OpenAI a putut conta inca de la inceput pe sprijinul financiar al unor colaboratori de prestigiu, printre care se numara co-fondatorul LinkedIn Reid Hoffman, investitorul Peter Thiel, precum si Elon Musk.
Compania este finantata de Microsoft, care a investit cateva miliarde de dolari in ea si a integrat tehnologia in propriile produse, cum ar fi motorul de cautare Bing.
Intr-un comunicat, gigantul IT a reactionat la vestea plecarii executivului: "Avem un parteneriat pe termen lung cu OpenAi, iar Microsoft isi mentine angajamentul fata de Mira si echipele sale, in timp ce aducem utilizatorilor o noua era a inteligentei artificiale".
De cand prima versiune a ChatGPT a intrat in functiune, la 30 noiembrie 2022, milioane de oameni au folosit-o pentru a scrie mesaje, a cere o reteta sau a inventa o poveste pe care sa o spuna copiilor lor - pe care robotul conversational le-o poate citi apoi.
Lansarea ChatGPT a dat startul unei curse in domeniul inteligentei artificiale, care a pus fata in fata giganti precum Amazon, Google, Microsoft si Meta.
In ciuda succesului lor, ChatGPT si alte interfete de acest tip genereaza, de asemenea, ingrijorari majore cu privire la pericolele pentru democratie (dezinformare masiva) sau pentru ocuparea fortei de munca (meserii inlocuite), in special.
Sam Altman s-a adresat Congresului american si a vorbit cu sefi de stat despre aceasta tehnologie si temerile pe care le ridica.
"Am multa empatie pentru ceea ce simt oamenii, indiferent cum se simt" in legatura cu ChatGPT, a declarat joi Sam Altman pentru AFP, in marja summitului anual al Cooperarii Economice Asia-Pacific (Apec), care se desfasoara in aceasta saptamana la San Francisco.