2023-03-23 07:54:45

Din 24 martie, Rabla Clasic si Rabla Plus, modificate

Ministerul Mediului a anuntat ca noile ghiduri pentru programele Rabla Clasic si Rabla Plus 2023 au fost publicate in Monitorul Oficial al Romaniei.

 ”Incepand de vineri, 24 martie 2023, ora 10:00, persoanele fizice se pot adresa producatorilor validati, in vederea indeplinirii formalitatilor de inscriere in cadrul Programelor Rabla Clasic si Rabla Plus, iar persoanele juridice pot incarca in aplicatia informatica documentele necesare participarii in cadrul celor doua programe”, a transmis, miercuri seara, Ministerul Mediului.


Persoanele juridice care doresc participarea la Rabla Clasic si Rabla Plus vor putea accesa aplicatia informatica pusa la dispozitie de AFM, incepand de joi, 23 martie 2023, doar pentru crearea conturilor.                                                                                                                                                                                                                                                                                               Programele se vor desfasura in doua etape, in limita sumelor alocate, prima etapa fiind organizata in perioada 24 martie – 30 iunie 2023, astfel:


Rabla Clasic:


- Persoane juridice – 130.000.000 lei


- Persoane fizice – 235.000.000 lei


- UAT-uri si institutii publice – 27.000.000 lei


Rabla Plus:


- Persoane juridice – 200.000.000 lei


- Persoane fizice – 300.000.000 lei


- UAT-uri si institutii publice – 46.000.000 lei


Ministerul precizeaza ca programele vin cu o serie de modificari.


In ceea ce priveste Programul Rabla Clasic, prima de casare a fost majorata la 7.000 lei, respectiv 10.000 lei in cazul predarii a 2 autovehicule uzate.


La prima de casare se pot adauga urmatoarele ecobonusuri, astfel:


  • ecobonus in valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptand motocicletele, al carui sistem de propulsie genereaza maximum 120 g CO2/km in sistem WLTP;
  •   ecobonus in valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptand motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC;
  • ecobonus in valoare de 3.000 lei la achizitionarea unui autovehicul nou, exceptand motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid;
  •  ecobonus in valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecarui autovehicul uzat cu o vechime de cel putin 15 ani de la data fabricatiei si/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioara.


Pentru achizitionarea de motociclete noi al caror sistem de propulsie genereaza maximum 120 g CO_2/km in sistem WMTC, in schimbul predarii spre casare a unui autovehicul uzat, se acorda o prima de casare de 7.000 lei, la care se pot adauga:


  •  ecobonus in valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou motocicleta al carui sistem de propulsie genereaza maximum 90 g CO2/km in sistem WMTC;
  •  ecobonus in valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel putin 15 ani de la data fabricatiei si/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioara.


In cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul beneficiaza de ecotichet la achizitionarea unui autovehicul nou in schimbul predarii spre casare a cel putin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum doua autovehicule uzate.


Cuantumul finantarii este de:


  • 51.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pila de combustie cu hidrogen si 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in, exceptand motocicleta, care genereaza maximum 80 g CO2/km in sistem WLTP, in schimbul casarii unui autovehicul uzat;
  •  54.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pila de combustie cu hidrogen si 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care genereaza maximum 80 g CO2/km in sistem WLTP, pentru achizitionarea unui autovehicul nou, in schimbul casarii a doua autovehicule uzate;
  • pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani si/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioara casat, se adauga un ecobonus de 1.500 lei.


Ecotichetul se acorda pentru achizitionarea unui autovehicul electric a carui valoare nu depaseste suma de 75.000 euro, cu TVA inclus.


Ecotichetul pentru achizitionarea unei motociclete electrice este 26.000 lei, la care se poate adauga un ecobonus in valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel putin 15 ani de la data fabricatiei si/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioara.


Bugetul alocat Programului Rabla Clasic 2023 este de 560 de milioane de lei si pentru Programul Rabla Plus, bugetul alocat este de 780 de milioane de lei.

Vezi si