2025-11-10 17:31:29

Dani Mocanu si fratele lui, condamnati definitiv, au fost prinsi in Italia

Cantaretul de manele Dani Mocanu si fratele sau, condamnati la inchisoare pentru tentativa de omor, au fost prinsi, luni, in Italia, in provincia Napoli.

”In urma cooperarii politienesti internationale dintre Politia Romana, prin Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala (IGPR) si autoritatile din Italia, in cursul zilei de astazi, 10 noiembrie 2025, au fost localizati doi barbati, de 35 si 33 de ani, in localitatea Casola di Napoli, provincia Napoli, Italia”, a anuntat Politia Romana.


Barbatii au fost prinsi de politistii din cadrul Chesturii de Politie Brescia, impreuna cu cei din cadrul Chesturii de Politie Napoli.


Potrivit sursei citate, cei doi barbati, din Stefanesti, judetul Arges, au fost condamnati la 4, respectiv 7 ani de inchisoare pentru savarsirea infractiunilor de tentativa de omor si tulburarea ordinii si linistii publice, mandatele de executare a pedepsei cu inchisoarea fiind emise in 6 noiembrie.


”In prezent, pe teritoriul Italiei, se desfasoara procedurile legale pentru punerea in aplicare a mandatelor europene de arestare, urmand ca, in functie de decizia autoritatilor judiciare din aceasta tara, persoanele sa fie predate autoritatilor romane”, a aratat Politia.


Dani Mocanu si fratele sau nu au fost gasiti la locuinta din Stefanesti, Arges, de catre politistii care au mers sa puna in aplicare mandatele de executare a pedepselor la care cei doi au fost condamnati pentru tentativa de omor. Dani Mocanu a fost condamnat la patru ani de detentie, iar fratele acestuia a primit o pedeapsa de sapte ani dupa ce au batut cu ranga un barbat, intr-o statie de carburati. Cei doi au fost dati in urmarire nationala, fiind facute verificari pentru gasirea lor. Totodata, politistii au atras atentia ca persoanele care nu se predau politiei in termen de 7 zile de la pronuntarea definitiva a unei hotarari de condamnare savarsesc infractiunea de evadare, iar pedeapsa se adauga la sentinta initiala.


De altfel, in spatiul public au aparut inca de zilele trecute informatii ca cei doi se afla in Italia. Duminica seara, la Digi 24, ministrul Justitiei, Radu Marinescu, preciza, intrebat despre situatia celor doi fugari, ca autoritatile romane fac demersuri pentru gasirea tuturor celor care se sustrag executarii pedepselor si amintea ca, potrivit legislatiei recente, cei care fug pentru a nu executa pedepsele privative de libertate pot primi pedepse suplimentare, pentru evadare.

Vezi si