2024-12-13 11:51:18

Dan Grecu a incetat din viata

A fost primul campion mondial din istoria gimnasticii romanesti in 1974, cand a castigat medalia de aur la Campionatele Mondiale de Gimnastica de la Varna, Bulgaria, la proba de inele. A mai obtinut doua medalii la Campionatele Mondiale, in proba sa favorita: argint la Fort Worth (1979) si bronz la Strasbourg (1978). Si-a trecut in palmares si aurul european (Berna 1975), dar si trei prezente la Jocurile Olimpice. In 1976, la Montrealul de vis al Nadiei Comaneci, Dan Grecu obtinea si el o medalie, bronz la inele. La ultima editie a JO la care a participat, Moscova 1980, a suferit o ruptura musculara de biceps care i-a pus capat carierei in care a castigat si 15 titluri de campion national.

Dan Grecu - o figura iconica in lumea gimnasticii romanesti si internationale, unde a fost supranumit "Stapanul inelelor" - s-a stins din viata noaptea trecuta, la varsta de 74 de ani. 

In anii ’80, marele sportiv, retras din activitatea competitionala, a fost si antrenor coordonator al lotului olimpic masculin, care s-a pregatit mai bine de un deceniu la Resita.

Dan Grecu s-a nascut la 26 septembrie 1950, in Bucuresti, si a absolvit Institutul de Educatie Fizica si Sport (IEFS) din Bucuresti, promotia 1980, devenind profesor de educatie fizica. 


Sursa foto: Jurnalul.ro

Vezi si