2023-07-05 13:05:07

"Dallas", la 45 de ani

Nostalgia este un sentiment uman puternic, iar daca stii sa o speculezi si sa creezi un eveniment stralucitor, poate deveni si profitabila. Iar in show-biz sunt persoane foarte pricepute la asta - vezi remake-urile, spin-off-urile, reeditarile, reuniunile si francizele care mentin interesul publicului platitor treaz.

Asa se face ca reunirea distributiei serialului "Dallas" s-a constituit intr-o adevarata gala a nostalgiei.

Cu mult mai multe riduri si incaruntiti complet, o parte din actorii distributiei originale a serialului s-au alaturat regizorului Michael Preece in Palm Springs, California, in cadrul unei reuniuni ce a marcat 45 de ani de la difuzarea primului episod "Dallas", in 1978. Fotografiile exclusive de la evenimentul care i-a adus in acelasi loc pe Patrick Duffy ("Bobby Ewing"), Linda Gray ("Sue Ellen"), Charlene Tilton ("Lucy") sau Steve Kanaly ("Ray") au fost facute publice de revista People, imagini in care veteranii televiziunii se imbratiseaza afectuos, in timp ce deapana amintiri. 

Barbara Bel Geddes (prima "Miss Ellie" a serialului), Jim Davis (patriarhul "Jock Ewing"), Ken Kercheval ("Cliff Barnes", fratele Pamelei) si, desigur, indragitul Larry Hagman (interpretul detestatului "J.R.") au decedat in anii care au trecut, iar actrita Victoria Principal ("Pamela") a spus pas reuniunii.

"Deoarece serialul a durat atatia ani, publicul a ajuns sa cunoasca personajele atat de bine si i-a pasat cu adevarat de ele, iar personajele au trecut prin atat de multe, <<Dallas>> a influentat atata lume”, a declarat Linda Gray (82 de ani) la aniversarea a 45 de ani de existenta a show-ului. Sue Ellen nici nu stie cat a insemnat difuzarea (aproape miraculoasa) a serialului la Televiziunea Romana, pentru spectatorii de aici! Primul episod s-a difuzat in Romania pe data de 25 august 1979, in saptamana in care se aniversau 35 de ani de la "Marea Insurectie Antiimperialista si Antifascista de la 23 august 1944”, dar serialul a fost difuzat integral dupa 1989 de mai multe ori.


Sursa foto: People

Vezi si