2025-10-10 09:09:51

Cutremur puternic in Pacific, urmat de alerta de tsunami

Autoritatile din Filipine si din alte cateva tari au declansat o alerta de tsunami vineri, dupa un puternic cutremur cu magnitudinea de 7,4 care s-a produs in apropierea coastelor sudice ale arhipelagului starnind temeri ca va produce pagube si va fi urmat de replici, potrivit biroului local de seismologie, transmite France Presse.

In mai multe tari au fost emise alerte de tsunami, iar locuitorii din zonele de coasta au fost indemnati sa se refugieze in locuri mai sigure. Sistemul american de avertizare impotriva tsunami-urilor a emis o avertizare imediat dupa cutremur, spunand ca sunt posibile valuri periculoase pentru coastele aflate la o distanta de 300 km de epicentrul cutremurului.


Centrul de Avertizare pentru Tsunami din Pacific (PTWC) a emis apoi o actualizare in jurul pranzului, ora locala, spunand ca amenintarea de tsunami in Filipine a trecut, dupa ce anterior se spusese ca sunt posibile valuri de 1 pana la 3 metri inaltime. Insa avertismentele altor agentii au ramas in vigoare.

A fost emisa o avertizare de tsunami in Indonezia pentru regiunile nordice Sulawesi si Papua, iar PTWC a declarat ca unele coaste din Indonezia si din natiunea insulara Palau din Pacific ar putea inregistra valuri de pana la 1 metru.


Agentia filipineza Phivolcs a spus ca sunt de asteptat replici puternice ale cutremurului, care a avut loc dimineata in largul orasului Manay din Davao Oriental, in regiunea Mindanao.


Cel putin o persoana a murit, a declarat pe Facebook Raffy Alejandro, oficial al apararii civile, citat de Reuters.


Nu au existat alte informatii cu privire la victime din partea agentiilor pentru dezastre din regiune contactate de Reuters, dar un oficial din Manay a declarat ca exista rapoarte initiale privind pagube la case, cladiri si poduri.


Presedintele filipinez Ferdinand Marcos Jr a declarat ca autoritatile evalueaza situatia la fata locului si ca echipele de cautare si salvare vor fi trimise pe teren atunci cand va fi sigur sa o faca.


Cutremurul a fost unul dintre cele mai puternice din ultimii ani care a lovit Filipine, care se afla pe „Inelul de Foc” al Pacificului si inregistreaza peste 800 de cutremure in fiecare an.


Vezi si