Culoarea anului 2026 e cloud dancer, un alb vaporos
Pantone, autoritatea mondiala in domeniul culorilor si furnizorul de standarde profesionale de limbaj cromatic si solutii digitale pentru comunitatea de design, a prezentat joi PANTONE 11-4201 Cloud Dancer, un "alb vaporos, impregnat de un sentiment de seninatate", Culoarea anului 2026.
O nuanta alba eterica, Pantone 11-4201 Cloud Dancer serveste ca simbol al influentei calmante intr-o societate frenetica ce redescopera valoarea consideratiei masurate si a reflectiei linistite.
"Similar unei panze albe, Cloud Dancer semnifica dorinta de noi inceputuri. Indepartand straturile de gandire invechita, deschidem usa catre noi abordari. Cloud Dancer calmeaza mintea, incurajand relaxarea si concentrarea adevarata", potrivit Institutului Pantone.
"In aceasta perioada de transformare, in care ne reimaginam viitorul si locul nostru in lume, Pantone 11-4201 Cloud Dancer este o nuanta discreta de alb care ofera o promisiune de claritate", spune Leatrice Eiseman, director executiv al Pantone Color Institute. „O declaratie constienta de simplificare, Cloud Dancer ne imbunatateste concentrarea, oferindu-ne eliberarea de distragerea influentelor externe".
Pantone 11-4201 Cloud Dancer este o culoare structurala cheie, a carei versatilitate ofera o baza pentru spectrul de culori. Intr-o lume in care culoarea a devenit sinonima cu expresia personala, aceasta este o nuanta care se poate adapta, armoniza si crea contrast, aducand o senzatie de usurinta aerisita tuturor aplicatiilor si mediilor produsului, fie ca element distinctiv, fie in combinatie cu alte nuante.