2025-02-04 17:57:22

Croatii boicoteaza, supermarketurile cedeaza

In urma unui boicot al consumatorilor din Croatia, lantul de supermarketuri Kaufland a anuntat reducerea preturilor la peste 1.000 de produse incepand de astazi, 5 februarie. Boicotul, initiat de grupul pentru drepturile consumatorilor "Halo, inspektore" ("Buna ziua, inspectore"), a determinat o scadere a vanzarilor marilor retaileri cu aproximativ 50% intr-o singura zi. Impactul protestului a fost semnificativ: vinerea trecuta, vanzarile supermarketurilor au scazut cu 44%, iar vanzarile totale au inregistrat o reducere de 53%, conform datelor furnizate de autoritatile fiscale croate. Pe pagina oficiala a grupului au fost publicate imagini cu magazinele goale, semnaland amploarea protestului.

Speriati, si alti retaileri au reactionat: lantul de supermarketuri Konzum a declarat ca intentioneaza sa injecteze 1 milion de euro in reducerea si inghetarea preturilor la 250 de produse interne care nu sunt plafonate de guvern.

Inainte de boicot, guvernul croat a adaugat inca 40 de produse pe lista celor cu preturi plafonate, ajungand astfel la un total de 70 de produse esentiale, printre care branzeturi, cafea si produse de uz casnic, cum ar fi sapunul si anumiti detergenti.

Miscarea de boicot s-a extins rapid si in alte tari din Balcanii de Vest, inclusiv Bosnia si Hertegovina, Muntenegru si Serbia. Prim-ministrul Muntenegrului, Milojko Spajić, si-a exprimat sprijinul pentru aceasta initiativa, afirmand intr-un interviu televizat ca, "in calitate de cetatean, sustin o astfel de actiune".


Sursa foto: Balkan Insight

Vezi si