
Coreea de Sud: ceremonie de casatorie in masa
In Coreea de Sud, Biserica lui Mesia a organizat o nunta in masa pentru 5.000 de cupluri. Ceremonia a fost oficiata de Hak Ja Han Moon, vaduva celebrului fondator al acestui cult, reverendul Moon, care a decedat in 2012.
Cupluri din zeci de tari si-au unit destinele in cadrul acestei "nunti la comun" - unii au fost prezenti, altii au participat online, asa cum se intampla de fiecare data cand se oficiaza ceremonii de casatorie in masa pentru adeptii din intreaga lume ai Bisericii Unificarii. Casatoriile in persoana au avut loc in Gapyeong, la periferia orasului Seul, in Complexul pentru Pace.
Reverendul Sun Myung Moon, care milita pentru unirea celor doua Corei si care s-a autoproclamat Mesia, a intemeiat Biserica Unificarii la Seul in 1954 dupa ce a sustinut ca, atunci cand avea 15 ani, a auzit chemarea lui Iisus Hristos. Moon, un activist politic si religios decedat la varsta de 92 de ani, obisnuia sa organizeze casatorii in masa incepand din anii 1960.
Sursa foto: Mediafax