
Compania Delta ii despagubeste cu cate 30 de mii de dolari pe pasagerii avionului rasturnat la Toronto
Compania Delta va oferi 30.000 de dolari pasagerilor avionului care s-a rasturnat luni pe aeroportul din Toronto, transmite France Presse. „Acest gest este neconditionat si nu are niciun impact asupra drepturilor pasagerilor”, a declarat un purtator de cuvant al companiei.
Luni, un avion de linie care decolase din Minneapolis, in statul american Minnesota, a ciocnit frontal pista aeroportului din Toronto la aterizare, inainte de a lua foc si de a se rasturna. In ciuda norilor grosi de fum negru care au cuprins avionul odata ajuns la sol, niciunul dintre cei 76 de pasageri si patru membri ai echipajului nu si-a pierdut viata. In total, 21 de persoane au fost ranite in accident, insa doar una era inca in spital miercuri dimineata, potrivit Delta Air Lines.
Ancheta este condusa de Transportation Safety Board of Canada (TSB), asistat de FAA, autoritatea americana de reglementare in domeniul aviatiei, si de o echipa de la Delta, a declarat marti Deborah Flint, directorul general al aeroportului, intr-o conferinta de presa. In imaginile surprinse de pasageri dupa accident, epava avionului Bombardier CRJ900 este innegrita, cel putin o aripa lipseste, ca si cum ar fi fost smulsa, iar coada pare partial distrusa.
Accidentul de la Toronto vine in urma altor cateva accidente aeriene produse in America de Nord in ultimele saptamani. La sfarsitul lunii ianuarie, un elicopter al armatei s-a ciocnit cu un avion de linie in Washington DC, provocand moartea a 67 de persoane. Iar sapte persoane au murit cateva zile mai tarziu dupa ce un avion medical s-a prabusit in Philadelphia.