2024-09-14 19:48:30

Colaborare surprinzatoare in lumea tenisului

Tenisul este un sport pe cat de frumos, pe atat de necrutator: cum dispari o clipa din competitii, risti sa nu iti mai gasesti niciodata locul. A simtit-o pe pielea ei si marea campioana Naomi Osaka, care a revenit in circuit dupa ce a nascut primul ei copil. Dar lucrurile nu au stat asa cum a sperat, desi a aratat un tenis de mare calitate: a reusit doar doua sferturi de finala si nu a trecut de turul doi la vreun Grand Slam.

Naomi Osaka a confirmat despartirea de antrenorul belgian Wim Fissette, cel care i-a fost aproape la cele mai mari succese din cariera. Este ceea ce fac multi tenismeni, atunci cand simt ca este nevoie de o schimbare, pentru ca nu mai dau randament. Dar ceea ce a uimit a fost alegerea noului antrenor: nimeni altul decat Patrick Mouratoglou. Intelegerea a fost parafata discret, dar nipona deja a facut cateva sedinte de pregatire cu francezul in varsta de 54 de ani, supranumit "The Coach", la centrul UCLA din Los Angeles.

Mouratoglou a avut probleme legate de imagine la ultima experienta ca antrenor al unei sportive (cazul de dopaj al Simonei Halep). TAS a concluzionat ca romanca nu a avut vreo vina in ingerarea substantei dopante, responsabilitatea fiind in intregime a echipei francezului (care si-a asumat-o tardiv si neconvingator). Mai mult, nici in ceea ce priveste colaborarea cu un tenismen, "The Coach" nu a avut recent rezultate prea bune: el l-a antrenat pe danezul Holger Rune, un talent care promitea sa ia cu asalt topul ATP, dar care a ajuns pe locul 14 in clasament, desi in august 2023 se afla chiar pe 4.

Dar poate cu Naomi Osaka lucrurile vor lua o intorsatura buna. Detinatoare a patru titluri de Grand Slam, japoneza merita sa se afle din nou printre primele jucatoare ale lumii. La numai 21 de ani, ea a fost numarul 1 WTA. Acum are 26 si se afla pe locul 75. 


Sursa foto: Tennis365

Vezi si