
Cina cu stele Michelin in stratosfera
In cazul in care te-ai plictisit sa iei masa la cele mai bune restaurante din lumea asta, exista acum o oferta de nerefuzat, destinata celor mai pretentiosi clienti, amatori de senzatii inedite si posesori de conturi doldora: compania franceza de turism spatial Zephalto, fondata de Vincent Farret d’Astiès, a anuntat ca va face rezervari pentru mese la nivel de stele Michelin si nu oriunde, ci cele mai indepartate zari.
Si nu e vorba doar de o figura de stil, pentru ca Zephalto urmeaza sa vanda bilete de pre-rezervare pentru ulterioarele calatorii intr-o capsula presurizata, pe nume Celeste, care va fi atasata unui balon stratosferic. Capsula va urca la o altitudine de 25 de kilometri, ceea ce va crea un spectacol de neegalat pentru oaspeti. In timpul calatoriei lor, mesenii vor primi bucate alese, dintre cele mai apreciate de pe Pamant, preparate cu grija de bucatari cu renume si multe stele Michelin.
Biletele de pre-rezervare vor avea pretul 10.000 de euro, iar de acesti bani, doritorii se vor asigura doar ca vor prinde un loc - cu alte cuvinte, vorbim despre un avans, nu despre costul intregii experiente; totalul se va ridica la cca 120.000 de euro.
Celeste promite sa transporte sase pasageri si doi piloti la altitudine maxima, iar acest lucru se va intampla in doar 90 de minute. Pe urma, capsula va pluti deasupra Pamantului timp de trei ore, adica timp mai mult decat suficient pentru ca cei de la bord sa savureze mancarurile alese in timp ce admira o priveliste absolut uimitoare, cum nu iti este dat sa vezi in viata de doua ori (sau chiar niciodata, in cazul celor mai multi dintre muritori).
Eu zic sa te apuci sa pui bani deoparte, pentru ca deja este inghesuiala de clienti. Zephalto a declarat ca locurile de la primele zboruri cu Celeste de la sfarsitul anului 2024 pana la mijlocul anului 2025 sunt deja asigurate, in prezent punandu-se accent pe vanzarea locurilor de pre-rezervare pentru jumatatea anului 2025, dar si mai tarziu de atat.
Sursa foto: TheNextWeb