2024-06-10 10:04:13

Celine Dion, detalii din lupta cu boala

Aparitia impecabila si surazatoare a cantaretei Celine Dion la Gala de decernare a Premiilor Grammy, unde i-a inmanat lui Miley Cyrus trofeul pentru Cel mai bun cantec al anului, a bucurat pe toata lumea si a transmis un semnal optimist, dar din pacate artista canadiana in varsta de 56 de ani a dezvaluit ca lucrurile nu stau deloc bine privind starea ei de sanatate.

Dion, care sufera de Sindromul persoanei rigide, o afectiune incurabila cu care a fost diagnosticata in 2022, a acordat un interviu pentru NBC News, in care a povestit cat de mult a afectat-o boala - de la spasmele musculare atat de puternice incat i-au fracturat coastele, pana la senzatia de sugrumare. A vorbit si despre crampele din zona abdominala, coloana vertebrala si chiar de la maini: "Degetele raman intr-o pozitie din care nu le mai poti debloca”, precum si despre dificultatea de a merge pe propriile picioar si modul in care ii afecteaza acest sindrom corzile vocale - nu mai poate canta. Celine Dion urmeaza o terapie fizica si vocala de cinci ori pe saptamana si cauta permanent metode - chiar si experimentale - de tratament care i-ar putea ameliora suferintele. 

Dar ramane o luptatoare: "La inceput ma intrebam mereu: de ce eu? Ce am facut rau?... Dar viata nu iti da niciun raspuns. Trebuie doar sa o traiesti! Am aceasta boala dintr-un motiv necunoscut si, dupa cum vad, am doar doua optiuni: fie ma antrenez ca un sportiv si muncesc din greu, fie ma opresc si s-a terminat: stau acasa, imi ascult melodiile, stau in fata oglinzii mele si cant pentru mine! Am ales sa lucrez cu tot sufletul si trupul, cu ajutorul unei echipe medicale. Vreau sa fiu cat mai bine cu putinta. Visez sa vad din nou Turnul Eiffel! … Am aceasta putere in mine! Stiu ca nimic nu ma va opri!”, a mai marturisit cantareata canadiana.


Sursa foto: The Today Show




Vezi si