2025-08-01 18:28:38

Cel mai mare mega-fulger a masurat 829 de km!

Organizatia Meteorologica Mondiala (OMM) a validat saptamana aceasta un record pe care e greu chiar si sa incerci sa il vizualizezi, si anume pentru cel mai lung fulger masurat vreodata. Joi, OMM a confirmat si parafat toate masuratorile pe care le-a analizat de-a lungul a opt ani in privinta unui fenomen meteorologic exceptional, produs pe data de 22 octombrie 2017, intr-o furtuna de mare anvergura, si a dat verdictul.

Cel mai lung fulger a masurat 829 de kilometri! A fost observat si inregistrat in zona Marilor Campii, in Statele Unite. ”Din estul Texasului si pana in zona Kansas City, el a acoperit o distanta echivalenta celei care desparte orasele europene Paris si Venetia”, subliniaza OMM. Agentia meteorologica a ONU a comunicat ca fenomenul s-a produs in timpul ”uneia dintre primele furtuni in cursul carora proaspatul satelit geostationar de exploatare in studiul mediului (GOES-16) al Agentiei americane a Oceanelor si Atmosferei (NOAA) a cules date despre «mega-fulgere», adica descarcari electrice a caror lungime spatiotemporala este extrema”.

Un comitet de 11 experti din Statele Unite, Brazilia, Germania, Spania, Nepal si Israel a certificat acest nou record. Precedentul record - de 768 de kilometri -, observat tot in Statele Unite, a avut loc intre Mississippi si Texas, la 26 aprilie 2020, si a fost certificat in 2022.


Sursa foto: YouTube

Vezi si