Cate Blanchett, top din... linguri
Dupa ce cantareata americana Miley Cyrus a uimit la Premiile Grammy cu o rochie realizata din 14.000 de ace de siguranta din aur (creatie Maison Margiela, despre care casa de moda a spus a necesitat "675 de ore de munca meticuloasa”), a venit randul unei actrite premiate cu Oscar sa aiba o aparitie inedita pe covorul rosu.
Cate Blanchett a purtat un top realizat din peste 100 de linguri la un eveniment din Los Angeles. Starul de origine australiana a optat pentru piesa semnata de brandul suedez Hodakova, care este alcatuita din 102 linguri antice, la evenimentul fanilor "Borderlands" din Los Angeles.Topul a fost conceput de Ellen Hodakova Larsson, care a procurat multitudinea de linguri antice din mediul rural suedez. Creatoarea foloseste adesea obiecte mostenite in munca sa si spune ca "este dedicata construirii primei case de moda complet sustenabila din lume".
Dar aceasta nu este prima data cand tacamurile au devenit couture. In timpul Saptamanii Modei de la Londra, in februarie 2023, designerul Dilara Findikoglu, nascuta in Turcia si stabilita la Londra, a confectionat manual o rochie impresionanta din cutite antice. De atunci, rochia a fost purtata de vedete precum Emma Corrin si Hari Nef.
Cate Blanchett crede si militeaza pentru sustenabilitate si reducerea risipei. Actrita este cunoscuta pentru faptul ca poarta aceleasi look-uri de covor rosu in mai multe ocazii - o raritate la Hollywood, si-a instalat panouri solare pe resedinta din Australia si participa activ la campanii de constientizare.
Sursa foto: CNN