Carlos Alcaraz, barbat insurat!
Fanii - dar mai ales fanele - lui Carlos Alcaraz isi exprima admiratia fata de preferatul lor in tot felul de moduri, uneori chiar si in cele mai neasteptate. Cel mai tanar numar 1 mondial din istorie si cel mai tanar jucator care a castigat toate cele patru turnee de Grand Slam a avut parte in turneul de la Miami de o surpriza care l-a amuzat copios.
Una dintre admiratoarele ibericului s-a folosit de inteligenta artificiala pentru a crea un fotomontaj cu ea insasi intr-o rochie de mireasa, alaturi de marele campion spaniol, in postura de... ginerica. Ea a adus posterul la antrenamentul de astazi al lui Carlitos, iar la vederea imaginii spaniolul a reactionat cu umor spunandu-i antrenorului sau, Samuel Lopez: "M-am casatorit, omule!", spre deliciul celor prezenti, inclusiv al jurnalistilor care urmareau antrenamentul.
Altfel, Alcaraz se pregateste de duelul din turul 3 din Florida, unde il va avea ca adversar pe americanul Sebastian Korda. Spaniolul a trecut peste esecul surprinzator inregistrat in turneul de la Indian Wells, unde a fost eliminat de jucatorul rus Daniil Medvedev.
Sursa foto: ATP Tour