Caravana Demnitatii ajunge la Bucuresti. Angajatii muzeelor ies in strada.
Sambata seara, chiar in timpul unuia dintre cele mai iubite evenimente culturale din Romania – Noaptea Muzeelor – lucratorii din muzee vor iesi in strada la Bucuresti pentru a vorbi despre ceea ce publicul vede mai rar: realitatea din spatele patrimoniului cultural.
Federatia Nationala a Sindicatelor din Cultura si Presa CULTURMEDIA organizeaza sambata, intre orele 18:00 si 23:00, „Caravana Demnitatii”, o actiune publica prin care muzeografii, restauratorii, conservatorii, cercetatorii si ceilalti specialisti din domeniu vor sa atraga atentia asupra problemelor din sistemul muzeal romanesc.
Tema internationala a Zilei Muzeelor din acest an este „Muzeele unesc o lume divizata”. Sindicalistii spun insa ca, in Romania, chiar oamenii care tin muzeele in viata continua sa fie afectati de inechitati salariale, lipsa de predictibilitate si aplicarea incompleta a drepturilor negociate prin Contractul Colectiv de Munca.
Traseul „Caravanei Demnitatii”
Actiunea va incepe din fata Muzeului National de Arta Contemporana, apoi va continua spre Ministerul Culturii si pe Calea Victoriei, cu opriri simbolice in fata unor importante institutii muzeale din Capitala:
- Muzeul National de Istorie a Romaniei
- Muzeul National de Arta al Romaniei
- Muzeul Colectiilor
- Casa Filipescu-Cesianu
- Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa”
- Muzeul National al Taranului Roman
In paralel, sindicalisti din muzee si institutii culturale din intreaga tara vor purta tricouri de solidaritate cu mesajele campaniei.
Ce reclama oamenii din muzee
Printre principalele nemultumiri se afla:
- neaplicarea integrala a Contractului Colectiv de Munca sectorial;
- inechitatile salariale din Cultura;
- lipsa unor politici reale pentru pastrarea tinerilor specialisti in sistem;
- proiectele legislative privind salarizarea si managementul institutiilor culturale.
Sindicalistii subliniaza ca protestul nu este impotriva culturii sau a publicului, ci un apel pentru respectarea celor care conserva patrimoniul Romaniei.
Pentru ca muzeele nu inseamna doar cladiri si expozitii.
Inseamna oameni.
Iar fara ei, memoria culturala risca sa ramana doar o fotografie frumoasa intr-un pliant oficial.