Buzau Wine Fest te asteapta si astazi
Prima editie a Buzau Wine Fest a inceput vineri la Pietroasele, in zona in care a fost descoperit celebrul Tezaur „Closca cu Puii de Aur”, organizatorii punand accent pe legatura dintre traditiile viticole si istoria locului.
Deschiderea le-a apartinut copiilor de la scolile din comuna, care au venit imbracati in costume populare si au adus cosuri cu struguri proaspat culesi. Boabele au fost apoi zdrobite cu picioarele, dupa un vechi obicei al viticultorilor, fiind obtinut astfel primul must al toamnei. Momentul a marcat simbolic inceputul culesului in podgoriile de la Pietroasele.
Daca ieri programul a inclus degustari de vinuri oferite de cele noua crame participante, spectacole ale artistilor Centrului "Artele Spectacolului”, expozitii ale mesterilor populari si un concert sustinut de trupa Zdob si Zdub, astazi cei care merg la Buzau Wine Fest sunt asteptati in zona Tezaurului de la Pietroasele, unde Garda Apulum va prezenta reconstituiri istorice, cu personaje, costume, arme si demonstratii inspirate din lumea antica. Organizatorii se asteapta ca momentul sa reprezinte unul dintre principalele puncte de atractie ale festivalului, in special pentru copii.
Sursa foto: Sansa News