2025-08-23 19:03:10

Bucuresti devine capitala mondiala a muzicii. Incepe Festivalul George Enescu

Duminica, 24 august, incepe Festivalul International George Enescu 2025, care se va desfasura pana pe 21 septembrie la Bucuresti.

Editia din acest an aduce peste 4.000 de artisti din intreaga lume si are ca tema "Aniversari / Celebrations".

Festivalul marcheaza momente importante din istoria muzicii: 70 de ani de la trecerea in eternitate a lui George Enescu,

50 de ani de la moartea lui Dmitri Sostakovici, 90 de ani de la nasterea lui Arvo Part, 100 de ani de la nasterea lui Pierre Boulez si 150 de ani de la nasterea lui Maurice Ravel.

De asemenea, sunt celebrate si aniversari ale unor orchestre de renume: 45 de ani de la fondarea Orchestrei Filarmonice de Camera din Bremen, 100 de ani pentru Orchestra Nationala Simfonica Daneza, 80 de ani de la fondarea Orchestrei Filarmonice din Londra si 70 de ani pentru Orchestra Filarmonica Transilvania din Cluj.

Cristian Macelaru, directorul artistic al festivalului, a subliniat ca aceasta editie este una dedicata celebrarii contributiilor compozitorilor si orchestrelor la cultura mondiala.

Seara inaugurala din 24 august aduce o premiera absoluta: primul concert pentru orchestra scris de compozitorul roman Dan Dediu, la solicitarea lui Cristian Macelaru.

Lucrarea are o durata de 20 de minute si a fost special conceputa pentru aceasta editie.

Programul festivalului include si concerte pentru familii si copii, organizate la Sala Majestic a Teatrului Odeon, intre 31 august si 21 septembrie, precum si recitaluri ale unor mari voci feminine internationale, printre care Asmik Grigorian, Sonya Yoncheva, Kristine Opolais si Ruxandra Donose.

Evenimente speciale vor avea loc la Ateneul Roman, unde sunt programate 28 de concerte in cadrul seriilor "Concertele de la Ateneu" si "Concertele de la Miezul Noptii".

De asemenea, festivalul va aduce pe scenele din Bucuresti lucrari in premiera absoluta si titluri rare de opera si balet.

Printre noutati se numara si seria "Enescu in Control", cu spectacole gazduite de Control Club din Bucuresti, in fiecare miercuri seara.

Festivalul Enescu 2025 promite sa fie unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului, aducand in prim-plan traditia, inovatia si contributia Romaniei la patrimoniul muzical universal.

Vezi si