
Bucurestenii sunt chemati la referendum
Sedinta Consiliului General al Municipiului Bucuresti s-a incheiat cu adoptarea ideii edilului Capitalei. Conform primelor informatii, pe 24 noiembrie (simultan cu primul tur al alegerilor prezidentiale), bucurestenii vor vota la referendumul propus de primarul general Nicusor Dan.
Acesta a anuntat saptamana trecuta ca vrea ca bucurestenii sa decida asupra a doua mari teme pentru Capitala: banii si constructiile. Primarul general a fost de acord sa supuna la vot un singur proiect de hotarare care sa contina intrebarile sale, la care s-a adaugat, prin amendament al PSD, intrebarea privind combaterea consumului de droguri in scolile din Bucuresti, astfel au rezultat trei intrebari care le vor fi puse bucurestenilor.
Cetatenii Capitalei se vor pronunta prin "DA" sau "NU" la urmatoarele intrebari:
1. "Sunteti de acord ca repartizarea intre Primaria Municipiului Bucuresti si Primariile de Sector a impozitelor pe venit si a taxelor si impozitelor locale colectate de la bucuresteni sa fie aprobata de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti?"
2. "Sunteti de acord ca Primarul General al Municipiului Bucuresti sa emita Autorizatiile de Construire pe intreg teritoriul administrativ al orasului?
3. "Sunteti de acord ca Primaria Municipiului Bucuresti sa finanteze si sa implementeze un program de educatie pentru sanatate si prevenire a consumului de droguri in toate scolile din Bucuresti?”.
Sursa foto: InquamPhotos