
Belarus echivaleaza pedofilia cu refuzul de a avea copii si cu relatiile gay
Belarus, sub conducerea prietenului si aliatului lui Putin Aleksandr Lukashenko, face un pas inapoi in privinta drepturilor omului. Procurorul General Andrei Shved a declarat intr-un discurs catre parlamentarii de la Minsk ca "este in curs de aprobare" un proiect de lege care instituie raspunderea administrativa pentru promovarea "relatiilor anormale, pedofiliei si refuzului voluntar de a avea copii”.
Formal, homosexualitatea a fost decriminalizata in Belarus in 1994, dar tara nu recunoaste casatoriile intre persoane de acelasi sex, iar autoritatile au actionat cu fermitate impotriva paradelor LGBT+. Masura de a pune relatiile intre persoane de acelasi sex sau pe cele heterosexuale in care cuplurile aleg sa nu se casatoreasca sau sa nu aiba copii pe acelasi plan cu pedofilia, in ochii legii, este o miscare extrema, dar previzibila, dat fiind ca presedintele Lukasenko a condamnat public persoanele LGBT+, acuzand comunitatea ca e formata din barbatii homosexuali "perversi”, care reprezinta "abominatia suprema”, intr-un discurs public de anul trecut.
Deocamdata, noua lege - al carei text Progurorul General nu l-a prezentat parlamentarilor - prevede sanctiuni administrative pentru persoanele "prinse" ca ar fi gay si pentru cuplurile care traiesc in concubinaj sau care, casatorite fiind, nu vor sa aiba copii. Dar analistii fenomenului politic din Belarus estimeaza ca este doar o chestiune de timp pana cand vor fi prevazute incadrari si pedepse penale.
Sursa foto: RFE/RL