
Batalia femeilor Presley, faza pe loc de veci
Dupa moartea Lisei Marie, femeile Presley au oferit lumii un spectacol urat in care au iesit la iveala trasaturi de caracter precum avaritia, suspiciunile, tradarea si lipsa de scrupule. Si iata ca acum, cand batalia avocatilor pentru chestiunile financiare a intrat intr-o etapa mai linistita, departe de ochii si urechile publicului, un alt scandal izbucneste: Priscilla a cerut sa fie inmormantata langa sufletul ei pereche, Elvis, in timpul negocierilor cu nepoata Riley Keough (fiica cea mare a raposatei Lisa Marie), dar cererea i-a fost respinsa.
Proprietatea Graceland este si locul in care exista cimitirul familiei, unde sunt inmormantati si Lisa Marie, dar si fiul ei, Benjamin Keough. Unul dintre motivele pentru care cererea Priscillei a fost respinsa este faptul ca unul dintre morminte ar fi trebuit mutat, ca sa-i faca ei loc cand se va stinge din viata, lucru pe care Riley nu l-a acceptat.
Celebrul cuplu Elvis - Priscilla s-a casatorit in 1967, dar a divortat in 1973. In 1968, s-a nascut Lisa Marie Presley, singurul lor copil. Legendarul Elvis a murit in 1977 si a fost inmormantat la Memphis, Tennessee, intre bunica sa paterna, Minnie Mae Presley, si tatal sau, Vernon Presley.
Termenii intelegerii dintre Priscilla si Riley sunt privati, la fel ca si intalnirile juridice recente, insa se stie ca nepoata a jucat dur, iar bunica a fost nevoita sa dea inapoi in mai multe aspecte. Fosta sotie a "Regelui" tine sa pastreze aparentele, astfel incat s-a declarat incantata de pacea care s-a reinstaurat in familie: ”Sper ca vom primi ragazul sa o plangem in pace si discretie pe Lisa Marie. Familia noastra a rezolvat toata confuzia ce se crease dupa moartea Lisei, am elucidat partea din documente ce imi era neclara. Va iubim si va multumim! Vreau sa stiti ca acum familia Presley e mai unita ca niciodata.”, a explicat Priscilla Presley.
Sursa foto: Entertainment Tonight