Barbatii, mai poluanti decat femeile
Un nou studiu international sustine ca anumite comportamente asociate masculinitatii contribuie mai mult la poluare si schimbarile climatice. Cercetarea arata ca barbatii tind sa genereze emisii mai ridicate prin alimentatie, transport, turism si stil de viata, Analiza, publicata in revista stiintifica "Norma: International Journal for Masculinity Studies", reuneste concluziile a peste 20 de cercetatori din 13 tari si examineaza relatia dintre comportamentele masculine si impactul asupra mediului.
Autorii studiului afirma ca, in medie, barbatii consuma mai mult combustibil, calatoresc mai des cu mijloace poluante si consuma mai multa carne, toate acestea contribuind la o amprenta de carbon mai ridicata. Lucrarea subliniaza si faptul ca barbatii domina in continuare industriile cu impact mare asupra mediului, precum agricultura intensiva, industria grea, sectorul extractiv sau domeniul militar.
Un studiu realizat in 2025 pe 15.000 de persoane din Franta a aratat ca barbatii genereaza cu 26% mai multe emisii decat femeile prin alimentatie si transport. Potrivit cercetarii, barbatii sunt, in general, mai putin preocupati de schimbarile climatice si mai putin implicati in politicile de mediu.
Iar unalt studiu, publicat anul trecut in "Journal of Environmental Psychology", a aratat ca persoanele cu nivel ridicat de "stres legat de masculinitate” tind sa respinga produsele eco si sa manifeste mai putina ingrijorare fata de schimbarile climatice.
Autorii spun ca scopul cercetarii nu este stigmatizarea barbatilor, ci intelegerea modului in care normele sociale si culturale influenteaza comportamentele cu impact asupra mediului.