
Balonul de Aur se decerneaza in aceasta seara
Balonul de Aur, acordat de revista France Football, este unul dintre cele mai ravnite premii individuale din fotbal, oferind recunoastere celui mai bun jucator al sezonului respectiv. Editia din 2025 este a 69-a, iar in aceasta seara vom afla numele celui care va pune mana pe trofeul, gala urmand sa aiba loc la Théatre du Chatelet din Paris.
Cu doar cateva ore inainte de decernarea Balonului de Aur, Ousmane Dembele ramane favorit cert la casele de pariuri, in special datorita trofeelor castigate cu PSG, printre care se numara si Liga Campionilor. Totusi, prestatiile impresionante ale lui Lamine Yamal la Barcelona l-au transformat pe tanarul atacant intr-un candidat redutabil, capabil chiar sa produca o surpriza.
Desi publicatia France Football a tinut strict secret rezultatul votului care s-a desfasurat cu saptamani in urma, se pare ca totusi a "transpirat" numele fotbalistului care va pleca la noapte acasa cu Ballon D'Or. In ultimele ore a aparut informatia ca Lamine Yamal va fi insotit de nu mai putin de 20 de membri din familie, iar toti vor purta costume speciale. In plus, tanarul jucator spaniol a rezervat deja o locatie in care ar urma sa sarbatoreasca cucerirea trofeului.
Gala va incepe la ora 22:00, urmand sa se desfasoare la Théatre du Gala va incepe la ora 22:00. Daca anul trecut, Toti jucatorii si stafful Real Madrid au boicotat evenimentul iata ca de aceasta data aproape toti jucatorii de la PSG nu vor participa, dar nu in semn de protest, ci din cauza ca meciul cu Marseille a fost reprogramat pentru aceasta seara.
Nominalizatii au fost anuntati la inceputul lunii si, pe langa Dembele (Franta / PSG) si Yamal (Spania/FC Barvelona), printre cei cu sanse reale la trofeu se mai numara Mohamed Salah (Egipt / Liverpool), Pedri (Spania / FC Barcelona), Gianluigi Donnarumma (Italia / Manchester City), Jude Bellingham (Anglia / Real Madrid), Vinicius Jr. (Brazilia / Real Madrid), Robert Lewandowski (Polonia / FC Barcelona), Harry Kane (Anglia / Bayern), Declan Rice (Anglia / Arsenal), Fabian Ruiz (Spania / PSG), Virgil van Dijk (Tarile de Jos / Liverpool) sau Kylian Mbappe (Franta / Real Madrid).
Votul pentru Balonul de Aur este realizat de jurnalisti sportivi din intreaga lume, care stabilesc un clasament. La final, jucatorul cu cel mai mare numar de puncte acumulate este desemnat castigator.
Sursa foto: YouTube