2025-12-26 16:25:28

Avocatii lui P. Diddy solicita eliberarea sa imediata din inchisoare

Avocatii magnatului hip-hop Sean „Diddy” Combs au solicitat unei curti de apel federale din New York sa dispuna eliberarea sa imediata, potrivit agentiei Associated Press, precum si anularea condamnarii sale pentru proxenetism.


Intr-un document adresat marti, 23 decembrie, Curtii de Apel din Manhattan, avocatii producatorului au considerat ca Diddy a fost „tratat sever” de judecatorul federal care a pronuntat sentinta, acuzandu-l ca a interferat in verdict.


Incarcerat intr-o inchisoare din New Jersey, P. Diddy a fost achitat de mai multe acuzatii, in special de trafic sexual. Condamnat la 50 de luni de inchisoare in octombrie pentru transportul de persoane in scopul prostitutiei, dupa ce a petrecut mai mult de un an in spatele gratiilor, rapperul va fi eliberat in mai 2028.


„Inculpatii sunt condamnati, in general, la mai putin de 15 luni de inchisoare pentru aceste infractiuni, chiar si in caz de constrangere, ceea ce juriul nu a constatat in acest caz”, au insistat avocatii lui Sean Combs in cererea adresata Curtii de Apel din Manhattan.


Ei adauga ca „judecatorul a infirmat verdictul juriului si a concluzionat ca Sean Combs si-a constrans, exploatat si fortat partenerele sa intretina relatii sexuale si ca a condus o asociere de infractori. Aceste concluzii judiciare au prevalat asupra verdictului si au dus la cea mai severa pedeapsa pronuntata vreodata impotriva unui acuzat ale carui fapte erau vag similare”.


Judecatorul in cauza, Arun Subramanian, a asigurat in octombrie, la incheierea procesului, ca marturiile reclamantelor impotriva lui P. Diddy au determinat pedeapsa pronuntata. Mai multe femei il acuza pe fostul producator de violenta sexuala, inclusiv violuri, si trafic sexual.


La tribunal, judecatorul Subramanian a explicat ca „respinge incercarea apararii de a califica ceea ce s-a intamplat drept simple experiente intime si consimtite sau pur si simplu o poveste despre sex, droguri si rock'n'roll”.


„Ati abuzat de puterea si controlul pe care le aveti asupra vietii femeilor pe care pretindeti ca le iubiti profund. Le-ati maltratat fizic, emotional si psihologic. Si ati folosit aceasta violenta pentru a obtine ceea ce doreati, in special in timpul crizelor de furie si noptilor petrecute la hotel”, a sustinut el.


Vezi si