Autoritatile din Bali intentioneaza inasprirea conditiilor pentru turism in aceasta insula
Turistii straini care vor sosi in insula indoneziana Bali ar trebui sa se astepte ca bagajele si pasapoartele sa nu fie singurele lucruri care vor fi analizate. Incepand cu 2026, guvernul provincial al insulei intentioneaza sa examineze turistii internationali care sosesc in functie de capacitatea lor financiara, durata sederii si activitatile planificate, scrie Jakarta Globe. Bali a inregistrat 7,05 milioane de sosiri de turisti straini pe calea aerului pe parcursul anului 2025.
Conform oficialilor, masura are ca scop restabilirea ordinii si a sustenabilitatii intr-una dintre cele mai populare destinatii de vacanta din lume.
Guvernatorul din Bali, Wayan Koster, a declarat ca politica va impune vizitatorilor straini sa demonstreze resurse financiare adecvate, inclusiv o analiza a economiilor din ultimele trei luni, ca parte a cerintelor de intrare.
„Un aspect al turismului de calitate este suma de bani din conturile de economii ale vizitatorilor din ultimele trei luni”, a declarat Koster, in timpul unui eveniment legat de turism din Gianyar.
Autoritatile ar urma sa evalueze, de asemenea, cat timp intentioneaza turistii sa stea pe insula si ce activitati au in plan.
„Acest lucru este pentru a ne asigura ca totul este sub control. Cand calatorim in alte tari, se aplica verificari similare si vom implementa aceeasi abordare, in conformitate cu politicile adoptate in alte parti”, a spus Koster.
Politica vine pe fondul unor cifre record ale turismului. Bali a inregistrat 7,05 milioane de sosiri de turisti straini pe calea aerului pe parcursul anului 2025. Cifra marcheaza cel mai ridicat nivel din istoria turismului insulei, sosirile continuand sa creasca de cand pandemia de COVID-19 s-a incheiat.
Dar cresterea a coincis si cu ingrijorarile publice crescande cu privire la o serie de incidente care implica vizitatori straini.
In ultimii ani, Bali a inregistrat cazuri repetate de turisti indisciplinati care au perturbat ordinea publica, au incalcat legile si obiceiurile locale si au solicitat resursele fortelor de ordine. Mai ingrijorator este faptul ca autoritatile s-au ocupat si de infractiuni violente care au implicat straini, noteaza news.ro.
Luna trecuta, Imigratia din Bali a deportat-o pe creatoarea OnlyFans si actrita de filme pentru adulti Bonnie Blue pentru utilizarea abuziva a vizei sale. Autoritatile au declarat ca aceasta intentionase sa filmeze un videoclip pentru adulti pe insula, o activitate interzisa in temeiul permisului ei de intrare. Politia a oprit filmarile inainte ca acestea sa aiba loc, iar ulterior a fost deportata. A fost amendata cu doar aproximativ 12 dolari pentru o incalcare a regulilor de circulatie legata de incident.
In 2022, asociatiile de afaceri din turism au presat guvernul provincial sa redeschida complet Bali pentru calatorii internationali, oferind diverse stimulente si facilitati, o miscare care a contribuit la revitalizarea sectorului, dar a creat si provocari ce tin de management, a recunoscut Koster.
Guvernul provincial a fost, de asemenea, sub presiune din cauza agravarii problemelor de mediu si de infrastructura, inclusiv gestionarea deseurilor, congestionarea traficului si inundatiile in zonele turistice populare.
In loc sa limiteze pur si simplu numarul de vizitatori, administratia considera ca o verificare mai stricta si reguli mai clare vor ajuta la filtrarea comportamentelor problematice, pastrand in acelasi timp beneficiile economice ale turismului.
Desi nu au fost inca emise reglementari detaliate, planul prevede o pozitie mai dura fata de sosirile straine. Pentru calatori, aceasta ar putea insemna verificari suplimentare inainte sau la intrare, similare cerintelor de verificare a fondurilor utilizate in alte destinatii pentru a descuraja depasirea termenului de sedere, munca ilegala si comportamentul perturbator.
Guvernul central nu a stabilit inca un obiectiv national pentru sosirile turistilor in 2026, dar administratia din Bali a precizat clar ca doreste ca prioritate sa aiba calitatea in fata volumului.