Australia: un politician marcant scrie mesaje ca are o slujba "plictisitoare"
Scandal mare in Australia cu un politician si, posibil, o lucratoare sexuala. Nu, nu au fost prinsi "in actiune", dar ditamai parlamentarul - chiar liderul opozitiei australiene - a fost nevoit sa recunoasca faptul ca a scris, in timpul unei reuniuni parlamentare, ca slujba sa este "plictisitoare”. Bineinteles, dupa ce initial a negat cu inversunare existenta respectivului schimb de mesaje si a catalogat informatiile aparute in presa drept o incercare de discreditare politica.
In cele din urma, Mark Parton, liderul opozitiei liberale din Teritoriul Capitalei Australiene, a admis ca a trimis mesajul in timpul unei sedinte desfasurate luna trecuta, cu textul: "Si la naiba, slujba mea este plictisitoare. Vrei sa facem schimb?”, insotit de o fotografie realizata chiar in sala unde avea loc reuniunea Parlamentului.
Controversa a izbucnit dupa aparitia unei plangeri in care se sustinea ca mesajul ar fi fost trimis unei lucratoare sexuale. Parton a negat aceasta afirmatie si, ulterior, a recunoscut doar existenta mesajului, insistand ca destinatarul nu era persoana indicata in plangere. Politicianul a refuzat sa dezvaluie cui i-a fost trimis mesajul, argumentand ca acesta facea parte din corespondenta sa privata.
El a afirmat ca mesajele private nu sunt destinate spatiului public si a descris stilul sau de comunicare drept unul spontan si ironic. Totodata, politicianul a remarcat ca audierile privind bugetul sunt considerate de multe persoane drept "destul de plictisitoare”, sugerand ca mesajul reflecta doar o reactie informala la atmosfera din sedinta.
Autoritatile au respins plangerea depusa impotriva lui Parton, iar politicianul a anuntat ca a sesizat politia, sustinand ca este victima unei campanii de hartuire. Biroul sau a transmis presei inregistrarea conferintei de presa in care acesta si-a prezentat explicatiile, incercand sa inchida controversa.