Atacatoarea Rihannei, la prima infatisare
Ivanna Ortiz, in varsta de 35 de ani, rezidenta in Florida, este suspecta care a fost retinuta intr-un cartier din apropierea resedintei cantaretei Rihanna, dupa ce, in luna martie, s-a apropiat de proprietatea artistei si a tras cel putin 12 focuri de arma catre locuinta sa, situata in cartierul de lux Beverly Crest din Los Angeles, apoi a fugit de la fata locului.
La momentul arestarii, asupra ei au fost gasite o pusca de tip AR-15 si doua incarcatoare cu cate 30 de cartuse.
Suspecta, vizata de acuzatii de tentativa de omor, a comparut ieri la o audiere in cadrul careia avocatul din oficiu a incercat sa convinga judecatorul ca femeia nu este apta din punct de vedere mental pentru a face fata unui proces. Ortiz a pledat nevinovata. Judecatorul a programat o alta audiere pentru data de 19 mai.
Rihanna a descris, conform documentelor judiciare, momentele de panica traite pe 8 martie. Cantareata a povestit ca dormea impreuna cu partenerul sau, rapperul ASAP Rocky, intr-o rulota Airstream, pe care o are parcata la resedinta si s-a trezit cand a auzit zgomote puternice care loveau metalul. Cand acestea au incetat, a dat la o parte perdelele si a vazut gauri de glont in parbrizul rulotei. RiRi l-a impins la pamant pe ASAP Rocky si i-a spus ca se trage asupra lor. Apoi, cei doi au alergat spre casa pentru a se asigura ca cei trei copii ai lor sunt teferi. In casa se mai aflau mama Rihannei si doua persoane care lucreaza pentru cantareata, dar, din fericire, nimeni nu a fost vatamat.
Sursa foto: YouTube