Astazi ne amintim de inegalabilul Pastorel
Astazi ne amintim de Pastorel, o figura spumoasa a literaturii si culturii romane, care s-a stins pe 17 martie 1964, la Bucuresti. Alexandru Osvald Teodoreanu – zis "Pastorel“ dintr-o gluma a tatalui sau si ramas astfel pentru toti cei ce l-au cunoscut, citit si iubit – s-a nascut la Dorohoi, la 30 iulie 1894, ca frate mai mare al altui nume mare al literelor romane, Ionel Teodoreanu.
Absolvent al Liceului Internat din Iasi si al Scolii de Artilerie din Bucuresti, pleaca pe front in primul razboi mondial cu primele esaloane de voluntari, de unde se intoarce de doua ori ranit si recompensat cu inalte insemne si distinctii militare. Licentiat al Facultatii de Drept a Universitatii iesene, a trecut efemer prin magistratura, consacrandu-se definitiv scrisului cu mai mult de un deceniu inaintea debutului editorial din 1928, cu "Hronicul Mascariciului Valatuc", volum excelent primit atat de critici, cat si de cititori.
Spirit caustic si liber si posesor al unui umor imbatabil, Pastorel a reusit performanta sa fie pus la index atat in democratia interbelica, cat si in perioada cenzurii comuniste. El scrie si publica, in anul 1931, cand Nicolae Iorga era prim ministru al Romaniei, volumul "Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai, cu o scrisoare inedita de la Dante Aligheri”, care - fiind refuzat de toate editurile din tara - a fost tiparit multumita devotamentului unui grup de prieteni personali ai autorului.
In anul 1933 apare "Un porc de caine”, iar in anii 1934-1935 cele doua volume din "Tamaie si otrava”, o colectie de panegirice si pamflete care au fost retiparite in 1994. Anul 1935 marcheaza si aparitia cartii "Bercu Leibovici”, reeditata in 1942, iar in urmatorul an scoate volumul "Vin si apa” dupa ce, de gura doctorilor, Pastorel face o cura de ape minerale la Karlsbad.
A facut publicistica literara si politica, a tinut o insolita cronica gastronomica, care i-a asigurat o enorma populariate, a scris piese si monologuri teatrale, schite, nuvele si povestiri, poezie lirica si este celebru pentru poeziile si epigramele sale consacrate unui viciu pe care, de altfel, l-a si practicat temeinic si cu talent: bautura.
A fost premiat al Academiei Romane in 1928 si al Societatii Scriitorilor Romani in 1937. In 1944, in urma masurilor staliniste aplicate imediat dupa Conventia de armistitiu, de epurare din uniunile profesionale a scriitorilor si ziaristilor considerati a fi sprijinit prin activitatea si condeiele lor Guvernul Antonescu, i se imputa un ciclu de articole publicat in 1941 "pentru sustinerea razboiului antisovietic“.
Pana in 1956, cand revine in publicistica, petrece o lunga perioada in tihna cartilor si a traducerilor.
Pastorel traduce exceptional "Peripetiile bravului soldat Sveik” de Iaroslav Hasek si "Taras Bulba” de N.V. Gogol, care vor fi publicate in anul 1956, precum si "Istoria contemporana” de Anatole France si "Nuvele” de Prosper Merimee, care vor aparea abia decesul scriitorului.
In 1960, dupa repetate perchezitii, ii sunt confiscate manuscrisele si o mare parte din biblioteca si este condamnat de Tribunalul Militar Bucuresti la sase ani inchisoare corectionala; epigramele acide si memorabile la adresa regimului comunist si a personajelor aflate la putere ii vin de hac, dupa ce devenisera foarte populare si erau reproduse din gura in gura in toate mediile.
Gratiat dupa aproape trei ani, o boala nedreapta, ironizata amar pana in pragul sfarsitului, pune capat vietii sale de prelungit chef si glume, la 17 martie 1964. "Aici zace Pastorel,/ Suflet bun si spirit fin./ Cand mai treceti pe la el,/ Nu-l treziti, ca cere vin“ – Pastorel Teodoreanu si-a scris din timpul vietii aceasta autoironica epigrama sa-i serveasca drept epitaf.
