2025-09-13 12:19:58

Astazi ne amintim de Anca Parghel

Astazi ne amintim de una dintre cele mai bune voci ale Romaniei, in domeniul jazzului si nu numai: Anca Parghel. Ea s-a nascut pe 16 septembrie 1957, la Campulung Moldovenesc, iar drumul catre muzica i-a fost sortit de mica. Iar Anca l-a urmat cu tot sufletul, fie ca vocalista exceptionala, fie ca profesoara dedicata.

Dupa ce a terminat Liceul de Muzica din Iasi, si-a continuat studiile la Conservatorul de Muzica, tot din Iasi, unde si-a dat licenta cu lucrarea "Charlie Parker, un geniu al improvizatiei".

Pana in 1989, a predat canto, pian si improvizatie la Liceul de Muzica din Suceava, in Bucuresti, la Conservatorul de Muzica, in Belgia, la Bruges si Namur (La Marlagne), la Hanovra, Ravensburg, la Conservatorul din Leipzig, München, Oldenburg), in Germania, la Silsoe si Cleolaine Workshops in Marea Britanie si la Chisinau.

De-a lungul unei cariere internationale stralucitoare, Anca Parghet a cantat in cadrul marilor festivaluri de jazz incepand cu 1984 (Bucuresti, Brasov, Sibiu, Costinesti, Iasi, Nurnberg, Leipzig, Varsovia, Leverkusen, Viena, Liège, Tübingen, München, Linz, Zagreb, Varna, Lomza si Bratislava), dar si in cluburile de jazz din Romania, Bulgaria, Germania, Belgia, Austria si Elvetia.

A colaborat cu muzicieni romani cunoscuti, intre care Johnny Raducanu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, dar si cu celebritati din jazzul mondial: Billy Hart, Archie Shepp, Larry Coryell, Jean-Louis Rassinfosse, Phillip Catherine, Marc Levine, Claudio Roditi, Thomas Stanko, Ricardo del Fra, Stephane Galland, Jon Hendricks Band, Klaus Ignatzek.

Stabilita in Bruxelles, Belgia, Anca Parghel si-a continuat activitatea la catedra, ca profesor de jazz vocal la Conservatorul Regal de Muzica din Bruxelles si la Conservatorul Lemmens, dar si ca muziciana si vocalista pe scenele de jazz din Belgia, Germania si Olanda. 

In 2008, artista a primit numeroase premii, din care o parte pentru albumul "Zamorena" si single-ul "Brasil" lansat in colaborare cu Fly Project si Tom Boxer: "Artistul anului 2008" si "Cel mai bun cantec pop-dance" la Premiile Radio Romania Actualitati, "Premiul pentru intreaga activitate" la Romanian Music Awards, "Trofeul aniversar" si "Best Hit" la Romanian Top Hits, precum si alte premii in cadrul "Galei sectorului 6", "Eroii din Ring" a ziarului Ring, emisiunilor "Duminica in familie", "Agentul VIP", "Confidential", s.a. De asemenea, Anca Parghel a fost desemnata "Cetatean de onoare al orasului Campulung Moldovenesc", localitatea ei de origine.

Dar la 28 iunie 2008, Anca Parghel a fost internata in spital in urma unor dureri de cap si de stomac, fiind ulterior diagnosticata cu un cancer ovarian. S-a stins la 5 decembrie 2008, la Spitalul Judetean din Timisoara si a fost inmormantata pe aleea Artistilor din cimitirul Bellu din Bucuresti.

Vezi si