2023-06-23 22:04:10

Arnold incearca sa-l tina aproape pe fiul nelegitim

Arnold Schwarzenegger a dat lovitura in culturism, in cinema, in politica si a intemeiat o familie de toata frumusetea cu fosta jurnalista Maria Shriver, dar totul s-a prabusit in haos dupa ce "Terminatorul" a avut o aventura cu menajera familiei, din care a rezultat si un fiu - Joseph Baena, azi in varsta de 25 de ani. Tot 25 de ani a durat si mariajul actorului. Maria Shriver a intentat divort in 2011, dupa ce el a recunoscut public atat adulterul, cat si paternitatea baiatului; divortul s-a finalizat abia in decembrie 2021.

Aflati deja la varsta a treia, Arnold (75) si Maria (67) au o relatie calda, actorul se intelege bine si cu cei patru copii din casnicie - Katherine (33), Christina (31), Patrick (29) si Cristopher (25), dar si cu fiul "din flori", ceea ce nu este deloc pe placul copiilor "oficiali", desi tatal lor se straduieste sa armonizeze lucrurile. Insa eforturile lui par sortite esecului.

Conflictul mocnit a fost readus in atentie cu ocazia lansarii celui mai recent film al actorului, serialul de actiune Netflix "FUBAR", premiera la care au luat parte cele doua fete ale sale, Katherine si Christina, dar si Joseph Baena. Fetele au pozat pe covorul rosu alaturi de celebrul lor tata, insa nu l-au bagat in seama deloc pe fratele vitreg, sosit singur la eveniment. De altfel, Joseph nici macar nu a fost invitat la nunta lui Katherine cu Chris Pratt, in 2019. Tot ce a putut face a fost sa-i transmita surorii sale toate cele bune printr-un mesaj pe Instagram.

Culmea este ca, dintre cei cinci copii ai lui Arnold, cel nelegitim ii seamana cel mai bine: practica body building la cel mai inalt nivel, este pasionat de actorie (a debutat in cinema in 2022, cu filmul "Chariot"), a participat la emisiunea "Dancing with the Stars" si, la fel ca si tatal sau, incearca sa-si creeze un renume prin fortele proprii: "Cand merg la castinguri, nimeni nu stie cine sunt, fiindca am alt nume de familie“, spune Joseph. Desi la premiera "FUBAR" a pozat pe covorul rosu doar cu fetele lui, Arnold a avut grija sa aduca aminte si de Joseph in interviuri: "Sunt foarte bucuros ca e si el aici. Ne ajutam mult unul pe altul, e cel mai important lucru“, a declarat vedeta.


Sursa foto: LaPrensa.hn

Vezi si