
Apple ar putea sa vanda iPhone 17 in Europa, doar cu cartele electronice
Apple ar putea incepe sa vanda si in Europa iPhone-uri care functioneaza exclusiv cu SIM electroni, la trei ani dupa ce a facut acelasi lucru in Statele Unite.
Incepand cu iPhone 14, smartphone-urile Apple vandute in Statele Unite au renuntat la slotul pentru card SIM fizic si au functionat numai cu eSIM.
Acelasi lucru s-ar putea intampla de anul acesta si in Europa. Noua serie iPhone 17 ar putea folosi doar eSIM si ar urma sa renunte la suportul pentru cartele fizice.
Conform unor surse din cadrul companiei, Apple a demarat cursuri pentru angajatii resellerilor autorizati, prin care acestia sunt pregatiti sa lucreze cu eSIM-uri.
Aceste cursuri, care se vor incheia pe 5 septembrie, par sa sugereze ca iPhone 17 va fi vandut in Uniunea Europeana doar cu suport eSIM.
Asta va forta utilizatorii care n-au facut-o pana acum sa treaca de la SIM-ul fizic la cel electronic.
In Romania, Orange, Digi si Vodafone ofera deja de cativa ani suport pentru eSIM.
Noua serie iPhone 17 urmeaza sa fie prezentata pe 9 septembrie, iar din aceasta va face parte iPhone 17 Air, un smartphone ultrasubtire, pentru care lipsa unui slot SIM are mai mult sens decat in cazul celorlalte modele.