Angajat al Scolii de Politie Campina, retinut pentru tentativa de viol asupra unui elev
Un angajat al Scolii de Agenti de Politie 'Vasile Lascar' Campina a fost retinut pentru tentativa de viol asupra unui elev, fapta fiind sesizata in urma cu aproape o saptamana de catre reprezentantii unitatii de invatamant.
'La nivelul Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Prahova - Serviciul de Investigatii Criminale se efectueaza cercetari intr-un dosar penal intocmit sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa la viol, sub supravegherea Parchetului de pe langa Tribunalul Prahova. Cercetarile au fost demarate ca urmare a unei sesizari formulate de reprezentantii unei institutii de invatamant postliceal, din Campina', a transmis Inspectoratul Judetean de Politie.
Persoana banuita de comiterea faptei, un barbat de 49 de ani, a fost condusa la sediul unitatii de politie, in vederea audierii.
Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, ca barbatul de 49 de ani este angajat al Scolii de Politie 'Vasile Lascar' Campina, fiind incadrat ca personal de serviciu, iar persoana pe care ar fi incercat sa o violeze este un elev al unitatii de invatamant.
Barbatul de 49 de ani a fost retinut pentru 24 de ore, urmand sa fie analizata oportunitatea luarii unei alte masuri preventive.
'Avand in vedere faptul ca cercetarile sunt in curs de desfasurare, conform prevederilor legale aplicabile, acestea sunt informatiile care pot fi comunicate public, in vederea protejarii integritatii procedurale si a bunei desfasurari a anchetei penale', precizeaza IJP Prahova.