
Ample operatiuni ale politiei britanice dupa ce sotia si doua fiice unui comentator BBC de curse de cai au fost ucise
Politia britanica a lansat, miercuri, o ampla ”vanatoare” de oameni dupa ce sotia si doua fiice ale lui John Hunt, un comentator de curse de cai de la BBC, au fost ucise intr-un orasel de langa Londra, relateaza Reuters, preluat de news.ro.
Marti seara, politistii au descoperit cele trei victime, in varsta de 25, 28 si 61 de ani, cu rani grave in casa din Bushey, la 32 de kilometri nord-vest de Londra. Acestea au murit la scurt timp dupa aceea.
BBC a anuntat ca femeile erau Carol Hunt, sotia comentatorului John Hunt, si doua dintre fiicele lor, Louise (25 de ani) si Hannah (28 de ani). Cei doi mai aveau o fiica.
In prezent, a fost lansata o ampla operatiune de cautare a suspectului, despre care presa scrie ca se numeste Kyle Clifford, operatiune la care participa ofiteri inarmati. Politia a facut apel la acesta sa se predea si a avertizat publicul sa nu se apropie de tanarul de 26 de ani.
Kyle Clifford a parasit armata britanica dupa o scurta perioada de serviciu in 2022, potrivit BBC.
Inspectorul sef Jon Simpson a calificat incidentul drept "oribil", declarand reporterilor ca se crede ca s-au folosit o arbaleta si, posibil, alte arme.
"Obiectivul nostru principal astazi este sa protejam siguranta publica si sa il localizam pe Kyle Clifford, care este cautat in legatura cu uciderea celor trei femei in ceea ce credem ca este un incident tintit", a declarat Simpson.
Prietenii si colegii lui Hunt si-au exprimat socul la aflarea vestii.
"Este imposibil sa intelegi durerea. Sa stii ca suntem cu totii aici pentru tine, John. Te iubim, amice - cursele te iubesc", a declarat Matt Chapman, comentator ITV de curse de cai, pe X.