Alexandra Capitanescu, confirmata la NIBIRU
Pe langa calitatile ei vocale exceptionale, pe Alexandra Capitanescu o caracterizeaza si seriozitatea si capacitatea de a face orice efort pentru ca muzica ei sa fie auzita. Asa se face ca dupa sosirea de la Viena, unde ne-a adus atata bucurie cu clasarea pe locul al treilea in concursul Eurovision, Alexandra a fost confirmata in lineup-ul ROCK DAYS al primei editii NIBIRU.
ROCK DAYS inseamna 7 si 8 august, iar pe scena vor urca nume grele - artisti care au definit istoria genului, alaturi de nume relevante pentru noul val alternativ - printre care: Iris, Directia 5, Lupii lui Calancea, Phoenix, Vita de Vie, The Mono Jacks sau Vama. Cu mentorul ei de la "Vocea Romaniei", Tudor Chirila, Alexandra se va afla pe scena in aceeasi seara, pe 8 august si este de asteptat ca cei doi artisti sa furnizeze si o surpriza muzicala.
Lineup-ul ROCK DAYS este completat de artisti care traverseaza zonele alternative si urban, precum Subcarpati, Killa Fonic, Irina Rimes si The Motans, intr-un mix care reflecta evolutia si diversitatea rock-ului romanesc.
ROCK DAYS marcheaza o directie diferita in cadrul NIBIRU, fiind construit ca un festival de rock accesibil, atat ca pozitionare, cat si ca pret. Biletele pornesc de la 49 de lei / zi, un nivel gandit pentru a deschide experienta live catre un public cat mai extins.