Alegeri prezidentiale: ce trebuie sa stii
Astazi se desfasoara primul tur al alegerilor prezidentiale. Romanii sunt asteptati la urne pentru a alege presedintele Romaniei, pentru urmatorii cinci ani. S-au inscris 14 candidati, validati de Biroul Electoral Central (BEC). Desi Ludovic Orban a anuntat ca se retrage din cursa prezidentiala, numele lui se regaseste pe buletinul de vot.
In tara, alegatorii vor vota fie pe liste permanente, in localitatea de domiciliu sau resedinta, la sectia unde sunt arondati, fie pe liste suplimentare, la orice alta sectie de votare, in afara localitatii unde au resedinta sau domiciliul.
In Bucuresti, alegatorii vor vota numai la sectie de votare unde sunt arondati. Nu vor putea vota pe liste suplimentare, intr-un alt sector.
Alegatorii din Romania care nu stiu unde trebuie sa voteze pot afla aceasta informatie accesand site-ul www.registrulelectoral.ro.
Alegatorii pot vota si in strainatate, la sectiile de votare deschise pe langa ambasade, consulate sau institute culturale, chiar daca nu au domiciliul sau resedinta stabilite acolo. Cu alte cuvinte, se poate vota in strainatate si daca alegatorul este turist sau in trecere in tara respectiva in ziua votului.
La sectiile de votare din Romania, alegatorii pot vota cu unul dintre urmatoarele documente, valabile in ziua votului:
- cartea de identitate;
- cartea electronica de identitate;
- cartea de identitate provizorie;
- buletinul de identitate;
- pasaportul diplomatic;
- pasaportul diplomatic electronic;
- pasaportul de serviciu;
- pasaportul de serviciu electronic;
- carnetul de serviciu militar (in cazul elevilor din scolile militare).
Sectiile de votare s-au deschis la ora 07:00 si se vor inchide la ora 21:00, moment in care vor fi disponbile si primele rezultate, de tip exit-poll, la inchiderea urnelor. Votarea va putea fi prelungita, in cazuri exceptionale, pana cel tarziu la ora 23:59, daca se constata ca in sectii se afla la rand persoane care vor sa isi exercite dreptul la vot.
Sursa foto: Stirile ProTV