2025-09-12 10:52:21

Albania: ministru creat de inteligenta artificiala

Albania duce lupta anticoruptie la un alt nivel si stabileste o premiera mondiala: un nou ministru, insarcinat cu gestionarea achizitiilor publice, va fi imun la mita, amenintari sau incercari de a-i castiga favorurile. Acest lucru se datoreaza faptului ca Diella, asa cum este numita, este o creatie a inteligentei artificiale.

Prim-ministrul Edi Rama, care este pe cale sa inceapa al patrulea mandat, a declarat ca Diella, care inseamna "soare” in alimba albaneza, va gestiona si va atribui toate licitatiile publice in care guvernul contracteaza companii private pentru diverse proiecte. Acordarea acestor contracte a fost mult timp o sursa de scandaluri de coruptie in Albania, o tara despre care expertii spun ca este un centru pentru bandele care incearca sa spele banii proveniti din traficul de droguri si arme in intreaga lume si unde coruptia a ajuns pana in culisele puterii - imagine care a incetinit si chiar a blocat eforturile guvernamentale ca tara sa adere la UE.

"Diella este primul membru al cabinetului care nu este prezent fizic, ci este creat virtual de IA”, a declarat Rama in timpul unui discurs in care si-a prezentat noul cabinet. Ea va contribui la transformarea Albaniei intr-o „tara in care licitatiile publice sunt 100% lipsite de coruptie”.

Guvernul de la Tirana nu a furnizat detalii cu privire la supravegherea umana a ministrei Diella si nici nu a abordat riscurile ca cineva sa poata manipula botul de inteligenta artificiala.


Sursa foto: Telegrafi

Vezi si