
Administratorul unui parc din Franta a fost retinut, dupa ce a interzis accesul unui grup de turisti israelieni
Administratorul unui parc de agrement din sudul departamentului Pirineii Orientali a fost retinut joi pentru „discriminare pe motive religioase” dupa ce a refuzat accesul unui grup de 150 de tineri turisti israelieni, cu varste cuprinse intre 8 si 16 ani, „desi rezervarea fusese facuta cu mult timp in avans”.
Managerul centrului de agrement, situat in Porté-Puymorens, „le-a spus contactelor sale ca refuza accesul in unitatea sa din cauza 'convingerilor personale'", potrivit Parchetului. Grupul de 150 de turisti israelieni, toti minori cu varste cuprinse intre 8 si 16 ani, aflati in vacanta in Spania si ajuns in excursie in Franta, a fost refuzat „chiar daca rezervarea fusese facuta cu mult timp in urma”.
Fara antecedente penale, administratorul parcului, in varsta de 52 de ani, a fost retinut pentru „discriminare pe motive religioase in cadrul ofertei sau furnizarii unui bun sau serviciu”, a indicat Parchetul, reamintind ca aceasta infractiune este „pedepsita cu o pedeapsa maxima de trei ani de inchisoare”.
Grupul de turisti israelieni „si-a modificat programul si s-a deplasat, cu trei autobuze, catre un alt loc din Franta, unde securitatea a fost asigurata de jandarmerie, fara niciun alt incident pana in acest moment”, a precizat Procuratura pentru France Presse.
O „ancheta de flagrant delict” a fost incredintata brigazii de cercetare din comuna Prades.
Vineri, ministrul de interne Bruno Retailleau a calificat drept „grav” refuzul accesului, afirmand la BFM TV ca „nu aceasta este conceptia despre Republica”.