2025-01-11 17:55:37

Adam Sandler, al 10-lea cel mai bogat actor din lume

"Numele meu este Adam Sandler. Nu sunt deosebit de talentat. Nu arat prea bine. Si totusi sunt multi-milionar" este mesajul auto-ironic al simpaticului cineast american, dupa ce s-a clasat pe locul 10 in topul celor mai bogati actori din lume in 2024. De altfel, suprinzator sau nu, nu este nici pe departe cea mai inalta pozitie in acest clasament pentru el, deoarece in anii 2011-2012 a fost pe locul al doilea, dupa Leonardo DiCaprio.

E adevarat, Sandler nu a fost cap de afis in filme cu mare succes de box-office in anul care s-a incheiat, insa a facut o alta miscare inteligenta si care i-a rotunjit consistent conturile: compania sa Happy Madison Productions a semnat un contract important cu Netflix pentru a face opt filme.

Si nici in 2023, nu i-a mers rau deloc: cele patru proiecte cinematografice ale sale i-au adus un salariu de 73 de milioane de dolari, facandu-l cel mai bine platit actor de la Hollywood, conform Forbes. De asemenea, turneul de stand-up comedy, interpretarea si productia filmului "Murder Mistery 2" de pe Netflix, precum si scenariul, productia si vocea lui din "Leo", animatia foarte populara de pe aceeasi platforma, au contribuit la castigurile sale.

Laudat intotdeauna de cei cu care a colaborat, Adam Sandler este nu numai un nume respectat in industria filmului, ci si un om implicat serios in cauze nobile. El face de multa vreme donatii consistente unor organizatii caritabile care sprijina educatia si promovarea sanatatii. Adam Sandler a fost un sustinator de lunga durata al The Boys and Girls Club of America, organizatie care a pus pe picioare programe after-school pentru copii si adolescenti de varsta scolara de pe tot cuprinsul SUA. A facut donatii sistematice pentru institutii de invatamant, finantand burse si programe educationale pentru studentii cu posibilitati materiale reduse. A oferit contributii financiare generoase pentru organizatiile Societatea Americana de Cancer si a stimulat dezvoltarea de programe de cercetare inovatoare si de metode de abordare, dar si de cunoastere a acestei maladii. 

Anul trecut, a fost distins cu People's Choice Icon Award. Cu umorul sau bine cunoscut, la ceremonia de acceptare s-a prefacut a fi fost premiat cu People's Sexiest Man Alive si a creat unul dintre momentele de neuitat marca Adam Sandler.

Vrei sa stii si cine este cel mai bogat actor din lume pentru 2024? E Tyler Perry, mai putin cunoscut publicului din Romania (dar un apropiat al familiei Kardashian), cu o avere neta de... un miliard de dolari. Pe locul doi e Jerry Seinfeld, cu 950 de milioane.


Sursa foto: People

Vezi si