
Accidentul aviatic din Toronto: cum de au supravietuit toti pasagerii
Au facut inconjurul lumii imaginile dramatice cu accidentul aviatic bizar petrecut acum doua zile pe Aeroportul International Pearson din Toronto (Canada), cand un avion Bombardier CRJ900 al companiei Delta, care opera zborul 4819 de la Minneapolis la Toronto, s-a rasturnat imediat dupa ce a atins pista cu trenul de aterizare, o aripa s-a rupt, iar carlinga aeronavei a alunecat pe pista cu rotile in sus, lasand in urma o dara de foc si fum.
Aeronava avea 80 de persoane la bord si, desi accidentul terifiant parea sa nu le acorde nicio sansa, au supravietuit toate. Iar acum, expertii au dezvaluit cum s-a produs aceasta adevarata minune.
Michael McCormick, profesor asociat la Embry-Riddle Aeronautical University, a explicat ca designul inovator al avionului a fost cel care a preintampinat amplificarea dezastrului si pierderea de vieti omenesti. "In vremurile de inceput ale aviatiei, combustibilul era depozitat in burta aeronavei”, dar tragediile aviatice din trecut, in care avioanele au luat foc, i-au invatat pe proiectanti ca "rezervoarele pentru combustibilul avionului trebuie plasate in principal in aripi, nu direct sub pasageri".
Astfel ca atunci cand avionul Bombardier CRJ900 al companiei Delta a aterizat fortat luni, s-a rasturnat si a derapat pe pista, aripa dreapta incarcata cu combustibil s-a rupt, dar avionul a continuat sa alunece. "Aripa care s-a desprins a tinut focul departe de cabina pasagerilor", a detaliat Joe Jacobsen, inginer aerospatial care a lucrat pentru Boeing si Administratia Federala a Aviatiei.
Pasagerii au scapat cu viata si datorita scaunelor cu care era dotata aeronava: scaunele 16G sunt proiectate pentru siguranta, nu neaparat pentru confort. Majoritatea avioanelor comerciale moderne trebuie sa aiba scaune care pot rezista la de 16 ori forta gravitationala, a declarat McCormick. "Nu doriti ca scaunul sa se dezmembreze sau sa se desprinda in cazul unui accident aviatic - chiar daca este cu susul in jos”. Scaunele includ un element de siguranta modest, dar esential: centurile de siguranta salvatoare. "Acest lucru inseamna ca, in cazul unei aterizari fortate ca aceasta, daca sunteti legat corect, veti supravietui impactului si veti avea o sansa de a scapa”, a spus Peter Goelz, fost director general al National Transportation Safety Board, acum analist de aviatie la CNN.
18 persoane au fost ranite - dintre care doua, grav - in dezastrul de pe Aeroportul Pearson din Toronto. Cei cu rani severe au fost transportati cu elicopterul la spital si se afla acum in afara oricarui pericol.
Sursa foto: CBS News