
A murit Harry Belafonte
Actorul si cantaretul Harry Belafonte, care s-a dedicat si activismului politic, a murit marti, la New York, la varsta de 96 de ani, transmit agentiile internationale de presa.
Considerat „regele genului calypso”, Harry Belafonte a devenit celebru in anii ’50 datorita melodiei „Banana Boat”. Albumul sau de debut, „Calypso”, lansat in 1956, a fost primul LP al unui solist si s-a vandut in peste 1 milion de exemplare.
S-a lansat in cinematografie in 1953 cu filmul „Bright Road” si a mai jucat in productii precum „Carmen Jones” (1954), „Island in the Sun” (1957), „The World, the Flesh and the Devil” (1959), „The Angel Levine” (1970) si „Buck and the Preacher” (1972).
La inceputul anilor ’60, Harry Belafonte a colaborat cu Martin Luther King Jr., in cadrul miscarii pentru drepturi si libertati civile. Apoi, in anii ’80, a militat impotriva apartheidului sud-african si a coordonat prima vizita a lui Nelson Mandela in Statele Unite.
Harry Belafonte a fost primul artist de culoare care a primit un premiu Emmy in 1960, datorita aparitiei sale intr-o emisiune de televiziune de divertisment.
In calitate de ambasador UNICEF al bunavointei, Harry Belafonte a calatorit peste tot in lume, implicandu-se si in lupta impotriva SIDA. In 2014, a primit Premiul Umanitar Jean Hersholt din partea Academiei americane de Film, pentru activitatea sa umanitara.