
A inceput ForeverSea Festival
Peste 7.000 de turisti si localnici au participat in prima seara la ForeverSea Festival, eveniment care se desfasoara pe 4 si 5 iulie, pe plaja Nautic din Mamaia Nord, au informat sambata organizatorii.
Potrivit sursei mentionate, momentul de varf al serii a fost aparitia legendarului Haddaway, care a adus emotie si nostalgie cu hitul sau international 'What Is Love', mii de voci cantand impreuna 'intr-un moment plin de lumina, suflet si conexiune'.
'Prima seara a ForeverSea Festival Mamaia Nord a adunat peste 7.000 de turisti si localnici, uniti de bucuria muzicii, a verii si a experientelor de neuitat. Ritmurile anilor '80, '90 si 2000 au creat o atmosfera vibranta, care a facut ca energia publicului sa vibreze la unison', se arata in comunicatul transmis de Organizatia de Management al Destinatiei (OMD) Mamaia Nord.
Pe langa muzica, participantii, al caror acces este liber, s-au bucurat de o gama diversificata de preparate culinare, de la mancare traditional romaneasca, pana la deserturi inedite, toate menite sa completeze perfect atmosfera de festival.
Nici cei mici nu au fost uitati. Pentru ei a fost amenajat un colt de paradis, cu tobogane gonflabile, jocuri si atractii special create, astfel incat intreaga familie sa se bucure din plin de eveniment.
'ForeverSea Festival continua si in aceasta seara, cu noi surprize, invitati speciali si momente de neuitat. Va asteptam sa fim din nou impreuna, sa celebram vara, muzica si bucuria de a trai', au mai spus organizatorii.
ForeverSea Festival este organizat de OMD Mamaia Nord, cu sprijinul Consiliului Local Navodari.