60 de cuiburi artificiale pentru soimi dunareni vor fi amplasate in sudul tarii
60 de cuiburi artificiale vor fi amplasate pe stalpii de inalta tensiune din sudul tarii in acest an, anunta Societatea Ornitologica Romana, citata de Agerpres.
Primele noua cuiburi au fost montate pe piloni la jumatatea lunii aprilie, in baza unui parteneriat cu Transelectrica, in mai multe locatii din Dobrogea, Baragan si sudul Munteniei. Masura face parte dintr-un proiect international de conservare a soimului dunarean, specie aflata pe Lista rosie atat in tara noastra, cat si in Bulgaria.
"Aceasta masura de conservare este necesara pentru ca, din observatiile facute in alte parti ale arealului ocupat de Falco cherrug, un factor limitator major al cresterii populatiei este disponibilitatea locurilor de cuibarit, intrucat acesti soimi nu isi construiesc propriul cuib, ci ocupa cuiburile altor specii", se explica intr-un comunicat postat pe pagina de internet a SOR.
Cuibul este realizat in baza unui model folosit in proiecte similare de conservare a soimului dunarean din Europa, fiind confectionat din aluminiu, cu un volum de 0,2 mc si o greutate de aproximativ 8 kg. Are prevazuta la baza o plasa metalica, care impiedica acumularea apei de ploaie, peste care a fost asternut un strat de pietris cu rol de protectie.
Cuibul artificial poate fi ocupat si de alte specii de pasari de prada, mai ales de vantureii rosii (Falco tinnunculus) sau sorecarul mare (Buteo rufinus), cel din urma amenajandu-si propriul cuib din crengi in interiorul cuibului de aluminiu. Specialistii au observat ca aceste cuiburi mai sunt ocupate de ciori de semanatura (Corvus frugilegus) si ar putea fi ocupate si de corbi (Corvus corax), specie care are areal in Dobrogea si a carei cuibarire in astfel de structuri a fost raportata in Bulgaria de catre BSPB, partener in proiectul Life for Falcons.
"Unul din avantajele acestor constructii este acela de a oferi loc de cuibarit permanent, fata de cuiburile naturale, care sunt indepartate periodic pentru a preveni potentiale avarii la liniile electrice, activitate desfasurata de companiile de electricitate in afara sezonului de cuibarire", transmite sursa citata.
Totodata, liniile electrice asigura protectie impotriva braconajului la cuib, o amenintare majora pentru multe specii de pasari rapitoare, inclusiv pentru soimul dunarean.
"In anii '80, '90 ai secolului trecut si inceputul anilor 2000 jefuirea cuiburilor a reprezentat una dintre amenintarile majore pentru soimul dunarean, ceea ce a cauzat declinul sau rapid in Bulgaria, ouale si puii pasarilor de prada fiind comercializati ilegal sau ajungand in colectii private. In plus, este evitat si deranjul uman. Deranjul cauzat de oameni in apropierea cuiburilor poate duce la esecul reproducerii. Daca adultii isi lasa ouale sau puii nesupravegheati din cauza tulburarilor, acestia pot muri sau pot fi mancati de alte animale, cum ar fi jderii, corbii sau ciorile", precizeaza SOR.
In lunile urmatoare actiunea va continua in acelasi areal, amplasarea cuiburilor artificiale avand loc atat in siturile Natura 2000 cuprinse in proiectul LIFE for Falcons, cat si in apropierea lor.
Proiectul "Asigurarea refacerii populatiei soimului dunarean, specie periclitata in Bulgaria si sudul Romaniei" are o durata de 5 ani si este cofinantat din Programul LIFE al Uniunii Europene.