Incepe CineMAiubit, cea de a 28-a editie a Festivalului International de Film Studentesc, gazduit de UNATC "I. L. Caragiale" din Bucuresti. In premiera, editia de anul acesta aduce un eveniment nou, "Filmul de noapte". Programul festivalului cuprinde competitii de scurtmetraje de fictiune, documentar, animatie, dar si workshop-uri, lansare de carte, simpozioane, precum si doua expozitii - de fotografie si de afis. Proiectiile vor fi urmate de sesiuni de Q&A in care publicul va putea dialoga cu membrii echipei.
Astazi, la ora 18:00, la Sala Cinema din UNATC, va avea loc ceremonia de deschidere, urmata de doua proiectii: un prim calup din competitia Fictiune si competitia Future Perspectives, dedicate filmelor studentesti de inceput (anii 1 si 2 de studiu).
Festivalul reuneste filme din tari precum: Brazilia, Belgia, Franta, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Albania, Cehia, Israel si, bineinteles, Romania. Peliculele aflate in competitie vor fi evaluate si premiate de jurii compuse din profesionisti ai lumii cinematografice din Romania. Iar decernarea premiilor va avea loc in ultima zi a festivalului, pe 14 decembrie, de la ora 19:00, la Sala Cinema din UNATC.
Intrarea publicului la CineMAiubit este libera.
Sursa foto: cinemaiubit.ro