2022-12-28 08:00:20

28 decembrie 1872 - primul tramvai tras de cai circula in Bucuresti

La data de 31 martie 1871 s-a concesionat pentru 45 de ani proiectul tramvalui tras de cai catre societatea anglo-belgiana – Harry Hubert de Mervee Slade. Se numea Societate Romana de Tramvaiuri.

Prima linie inaugurata la 28 decembrie 1872 a fost cea de la Bariera Mogosoaia, pana la Calea Mosilor (Bariera Mogoșoaia, Fantanei, Teatrul National, Sfantul Gheorghe, Hotel Atena, Romana, Bariera Mosilor).

Tramvaiele aveau initial„doi cai putere” , cai care munceau in fiecare zi si care erau bine ingrijiti si hraniti. In interiorul primelor tramvaie trase de cai aveau loc aproximativ 10 persoane, care de cele mai multe ori stateau pe bancile asezate în interiorul vehiculului, de o parte si de alta a acestuia. Cu timpul, se sta si in picioare, incap si 25 de calatori si sunt inhamati mai multi cai, pentru a face fata greutatii. Cei care erau prinsi fara bilet trebuia sa il achite pe loc, insa, data fiind viteza mica, sareau din mers. La „capul liniei” se schimbau caii obositi si tot acolo era locul unde vizitii luau „mizilicul” si cate o cincizeaca de tuica.

Au existat si nemultumiri. Cei care protestau cu voce tare erau birjarii care-si vedeau amenintata afacerea.

Istoria se repeta. Sub o forma sau alta.

foto: foto: Volker Wollmann, viabucuresti.ro

Vezi si