27 martie - Ziua Mondiala a Teatrului

Pe 27 martie este marcata, in intreaga lume, Ziua Mondiala a Teatrului, eveniment dedicat unui act cultural menit sa redea, in diferite viziuni, momente importante din istoria si caracteristicile unui popor, dar si o sursa de divertisment si inspiratie care poate uni culturi si natiuni din orice colt al lumii.

Ziua Mondiala a Teatrului este sarbatorita prin spectacole si concerte, prilejuind spectatorilor intalnirea cu personalitatile artistice favorite, dar si o serie de alte manifestari teatrale, punctul central fiind transmiterea unui mesaj traditional international de catre o personalitate a culturii mondiale.

In anul 1948, la initiativa UNESCO si a unor personalitati de seama din domeniul teatrului, a fost creat Institutul International de Teatru (IIT), cea mai importanta organizatie internationala neguvernamentala din domeniul artelor spectacolului.

Primul congres – cel de constituire – al IIT a avut loc la Praga in iunie 1948, avand in componenta 12 centre nationale: Austria, Belgia, Brazilia, Chile, China, Cehoslovacia, Franta, Italia, Polonia, Elvetia, SUA si Marea Britanie.

Ziua Mondiala a Teatrului a fost instituita, prin vot unanim, in anul 1961, de catre Institutul International de Teatru, in cadrul celui de-al 9-lea Congres Mondial desfasurat la Viena, la propunerea lui Arvi Kivimaa, din partea Centrului finlandez al IIT, iar data aleasa marca momentul deschiderii stagiunii “Teatrului Natiunilor” din Paris, fiind sarbatorita anual, fara intrerupere, in intreaga lume.

Primul mesaj al Zilei Mondiale a Teatrului a fost scris de Jean Cocteau, in 1962.

Anul acesta a fost invitat Jon Fosse, scriitor si dramaturg norvegian, laureat la Premiului Nobel pentru Literatura 2023.

Arta este pace.

Fiecare persoana este unica si, totusi, la fel ca oricare alta persoana. Infatisarea noastra vizibila, exterioara este, fireste, diferita de a oricui altcuiva – pana aici, totul e clar –, dar exista in acelasi timp, inauntrul fiecaruia dintre noi, ceva care apartine numai si numai acelei persoane, ceva care este doar acea persoana anume. Putem numi acest ceva spirit; sau suflet. Sau putem decide sa nu-l definim prin cuvinte si sa-l lasam sa existe in liniste.

Dar, desi suntem diferiti unul de celalalt, totodata suntem si la fel. Oamenii din orice parte a lumii sunt fundamental asemanatori, indiferent de limba pe care o vorbim, indiferent ce culoare de piele sau ce culoare de par avem.

Asta poate fi oarecum paradoxal: faptul ca suntem total asemanatori si, in acelasi timp, complet diferiti. Poate ca fiinta umana este in mod intrinsec paradoxala, unind in sine trupul si sufletul – noi reunim cea mai pamanteasca si mai tangibila existenta cu ceva ce transcende aceste limite materiale, terestre.

Arta, arta buna, reuseste, in felul ei minunat, sa combine unicitatea absoluta cu universalul. Ea ne face sa intelegem ca ceea ce este diferit – ceea ce e strain, am putea spune – este universal. Astfel, arta spulbera granitele dintre limbi, regiuni geografice, tari. Ea concentreaza nu doar calitatile individuale ale fiecaruia, ci si, in alt sens, caracteristicile individuale ale fiecarui grup de oameni, de pilda ale fiecarei natiuni.

Si face asta nu niveland diferentele si reducandu-le la un numitor comun, ci, dimpotriva, aratandu-ne ceea ce este diferit de noi, ceea ce e strain sau altfel. Orice arta buna contine exact asta: ceva strain, ceva ce nu putem intelege pe de-a-ntregul, dar pe care totusi, intr-un fel, il intelegem. Contine un mister, ca sa zic asa. Ceva ce ne fascineaza si ne impinge dincolo de propriile noastre limite – si, facand asta, creeaza transcendenta pe care orice arta o contine si catre care, totodata, ne conduce.

Nu cunosc un mod mai bun de a aduce laolalta contrariile. Este exact inversul a ceea ce fac conflictele violente pe care le vedem prea adesea in lume si care stimuleaza tentatia distructiva de a anihila orice este strain, orice este unic si diferit, folosind deseori cele mai monstruoase inventii pe care ni le-a pus la dispozitie tehnologia. E terorism in lume. E razboi. Pentru ca oamenii au si o latura animalica, guvernata de instinctul de a-l percepe pe celalalt, pe strain, nu ca pe un mister fascinant, ci ca pe o amenintare la adresa propriei existente.

In felul acesta unicitatea – diferentele pe care le putem vedea cu totii – dispare, lasand in urma ei o uniformitate in care orice este diferit devine o amenintare ce trebuie eradicata. Ceea ce este vazut din afara ca o diferenta, de pilda in privinta religiilor sau a ideologiilor politice, devine ceva ce trebuie sa fie infrant si nimicit.

Razboiul este o agresiune impotriva a ceea ce se afla in adancul nostru, al tuturor, impotriva acelui ceva unic. Si este totodata o agresiune impotriva artei, impotriva a ceea ce se afla in adancul oricarei arte.

Am vorbit aici despre arta in general, si nu in mod special despre teatru, dar asta pentru ca, asa cum am spus, orice arta buna, in adancurile ei, se ocupa de acelasi lucru: ia ceea ce este absolut unic, absolut specific si il face sa devina universal. Uneste particularul cu universalul pentru a-l exprima intr-un fel artistic: nu eliminandu-i specificitatea, ci reliefand aceasta specificitate, lasand ceea ce este strain si nefamiliar sa straluceasca din plin.

Razboiul si arta sunt opuse, pur si simplu, la fel cum sunt opuse razboiul si pacea. Arta este pace.