2026-01-01 17:36:30

2026 - Anul Nadia Comaneci

Presedintele Nicusor Dan a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea anului 2026 ca 'Anul Nadia Comaneci', pentru a marca implinirea a 50 de ani de la legendarele performante ale gimnastei romance la cea de-a XXI-a editie a Jocurilor Olimpice de vara, desfasurate intre 17 iulie - 1 august 1976, la Montreal.


Potrivit legii, se desemneaza Comitetul Olimpic si Sportiv Roman ca institutie coordonatoare a intregii activitati derulate pe perioada anului 2026. Acesta va elabora un calendar cu activitati sportive si educative care va fi transmis autoritatilor nationale si misiunilor diplomatice si reprezentantelor Romaniei care functioneaza pe teritoriul altor state.


'Cu prilejul marcarii Anului 'Nadia Comaneci', legenda a sportului national si mondial, autoritatile administratiei publice centrale si locale, institutiile sportive din tara, precum si organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale pot organiza actiuni si evenimente cu caracter sportiv, educativ si artistic', prevede actul normativ.


Totodata, Parlamentul, Administratia Prezidentiala, Guvernul, autoritatile administratiei publice locale, precum si institutiile publice aflate in subordinea sau in coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii sau din alte surse atrase potrivit legii, pentru a organiza sau sprijini logistic si/sau financiar manifestarile sportive, culturale, artistice, educationale sau programele de promovare organizate in limita bugetelor aprobate.


'Societatea Romana de Radiodifuziune si Societatea Romana de Televiziune, in calitate de servicii publice, pot produce, difuza sau redifuza continut editorial care promoveaza actiunile si activitatile realizate cu ocazia manifestarilor dedicate Anului 'Nadia Comaneci', mai stipuleaza legea.


La 14 mai 2025, Senatul a adoptat proiectul care a avut ca obiect instituirea anului 2026 ca 'Anul Nadia Comaneci', legenda a sportului national si mondial.


Cea de-a XXI-a editie a Jocurilor Olimpice de vara a ramas in istorie, pe buna dreptate, sub numele 'Olimpiada Nadiei Comaneci', fiind asociata cu perfectiunea atinsa in gimnastica artistica de Nadia Comaneci. In premiera absoluta, romanca a primit nota 10 la paralele, nota care nu a putut fi afisata de tabela electronica. Aparatura electronica dedicata gimnasticii nu a avut programata si nota 10, nimeni nu a crezut ca se poate atinge o asemenea cota.


La varsta de 14 ani, Nadia Comaneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice. Nu numai ca a fost prima gimnasta care a obtinut nota perfecta de zece la Olimpiada, dar a reusit aceasta performanta de nu mai putin sapte ori intr-un singur concurs de amploarea Jocurilor Olimpice, un record istoric. A castigat trei medalii de aur, la individual compus, la barna si la paralele inegale, o medalie de argint cu echipa si una de bronz, la sol.



Vezi si