2023 - programul marilor concerte in Romania
Depeche Mode, Deep Purple, Boney M, Eros Ramazzotti si The Hollywood Vampires se numara printre artistii care si-au programat concerte in 2023 la Bucuresti.
Si dansatorii de la Lord of The Dance revin in Capitala, cu spectacolul aniversar "25 Years of Standing Ovations", programat initial pe 18 septembrie 2022.
*** Concertul Extraordinar de Anul Nou "O calatorie muzicala in Venetia", eveniment de gala aflat la a IX-a editie, va avea loc la Ateneul Roman pe 4 ianuarie, de la ora 19,00.
Pe 6 ianuarie, de la ora 21,30, formatia Timpuri Noi va sustine un concert extraordinar la Hard Rock Cafe.
Directia 5 revine la Beraria H pe 10 ianuarie, iar pe 27 ianuarie concerteaza la Hard Rock Cafe.
Concertul "Valsurile Mele" cu Tudor Gheorghe, programat pentru 21 decembrie 2022 la Sala Palatului, a fost reprogramat pentru 12 ianuarie 2023, in acelasi spatiu.
Pe 19 ianuarie, trupa Alternosfera se reintoarce la Bucuresti, cu un concert in care fanii sunt invitati sa asculte cele mai indragite piese, la Hard Rock Cafe, de la ora 21,00.
Lord of the Sound, orchestra simfonica moderna care s-a bucurat de un succes extraordinar in Europa, va sustine pe 25 ianuarie, la Sala Palatului, un spectacol cu noul program "Music of Hans Zimmer". Printre melodiile care vor putea fi ascultate se numara "Dune", "Spider-Man 2", "Gravity", "Misiune imposibila", "Piratii din Caraibe" sau "Madagascar". Pe langa partile vocale impresionante ale solistilor si ale corului, orchestra simfonica va surprinde cu un program unic de spectacol, productii teatrale, efecte speciale uimitoare, energie si pozitivitate de neoprit a intregii echipe.
Interpretul grec Konstantinos Koufos se reintoarce la Bucuresti, pe Arena Berariei H, pe 10 februarie, cu The "Tika Taka" Greek Show.
Bosquito va fi, pe 14 februarie, de Valentine's Day, la Sala Palatului cu un concert inedit, iar pe 24 februarie, trupa Cargo aduce, tot pe scena Salii Palatului, un eveniment special - "Balade Rock". Trupa sarbatoreste 20 de ani de la aparitia hit-ului "Daca ploaia s-ar opri" si pregateste un playlist dedicat baladelor trupei.
Pe 25 februarie, sub egida "Disco Icons", la Sala Palatului revine Boney M cu Liz Mitchell, glasul cel mai cunoscut al celebrului grup muzical. In deschiderea concertului va urca pe scena un invitat surpriza, pe care organizatorii il vor anunta in perioada urmatoare.
*** "Bohemian Rhapsody", "Somebody to love", "We Will Rock You", "Don't stop me now", "Another One Bites the dust", "Under Pressure", "I Want to break free", "Radio Gaga" sau "The show must go on" sunt cateva dintre melodiile care vor putea fi ascultate pe 7 martie, la Sala Palatului, in spectacolul tribut Queen Rock Opera.
Inconfundabila stea a muzicii fado, Mariza, vine in Romania pe 8 martie, la Sala Palatului, cu un show in care sarbatoreste cele peste doua decenii de cariera discografica.
Bruce Dickinson (Iron Maiden) - voce, Tanya O'Callaghan - bass, John O'Hara (Jethro Tull) - clape/hammond, Kaitner Z Doka (Jon Lord, Ian Paice) - chitara, Bernhard Welz (Jon Lord, Don Airey) - tobe, alaturi de Paul Mann (Deep Purple, Jon Lord) - dirijor, plus o orchestra simfonica completa, Bucharest Film Orchestra (de 80 de persoane), vor putea fi ascultati la Sala Palatului pe 15 martie, in show-ul "Bruce Dickinson - The Music of Jon Lord & Deep Purple".
Pentru 28 martie, Tudor Gheorghe prezinta spectacolul-eveniment "Cel ce gandeste singur" - Sala Palatului, ora 19,00. Artistul va fi acompaniat de Orchestra Concertino din Chisinau, dirijata de Marius Hristescu.
*** Pe 9 aprilie, britanicul Mike Rosenberg, cunoscut sub numele de scena Passenger, va concerta la Arenele Romane din Capitala; show-ul fusese initial programat pe 1 iulie 2022 in acelasi spatiu.
Eros Ramazzotti va urca pe scena de la Sala Palatului pe 23 aprilie, în cadrul turneului de promovare a viitorului său album, "Battito Infinito".
*** Turneul W.A.S.P. din 2022 a fost reprogramat pentru 2023, trupa urmand sa vina la Arenele Romane pe 17 mai. Alaturi de basistul Mike Duda, chitaristul Doug Blair si tobosarul Aquiles Priester, liderul trupei, Blackie Lawless, va duce fanii inapoi in timp, la inceputurile formatiei, în cadrul unui show unic si extravagant.
Pe 20 mai, trupa de dans irlandez Lord of the Dance revine pe scena Sălii Palatului, cu spectacolul aniversar "25 Years of Standing Ovations". Decoruri inedite, costume extravagante şi elemente noi de coregrafie însoţite de efecte speciale de ultimă generaţie vor crea o atmosferă unică în show-ul aniversar. Evenimentul marchează aniversarea a 25 de ani de turnee mondiale. Reprezentaţia este o reprogramare de pe 18 septembrie 2022.
În 2023, Metalhead Meeting sărbătoreşte 10 ani de la prima ediţie printr-un eveniment ce va avea loc între 26 şi 28 mai la Romexpo, în aer liber. Cap de afiş este trupa Pantera - 27 mai.
Tot pe 27 mai, la Arenele Romane, cinci trupe - Alternosfera, Trooper, OCS, ZOB şi Stema - vor concerta la cea de-a doua ediţie a Out of Office Fest.
*** Pe 3 şi 4 iunie, la Festivalul "Summer in the City", organizat în Piaţa Constituţiei din Capitală, headlineri sunt Robbie Williams şi Sam Smith. Pe scenă vor urca, printre alţii, Editors, LP, Calum Scott sau Abby Roberts.
The Hollywood Vampires, supergrupul din care fac parte Alice Cooper, Johnny Depp şi Joe Perry, revine la Bucureşti pe 8 iunie 2023 pentru un concert în aer liber la Romexpo. Celor trei membri fondatori li se adaugă Tommy Henriksen, basistul lui Alice Cooper. Iniţial, show-ul era programat pe 31 august 2021.
Cea de-a treia ediţie SAGA Festival se va desfăşura la Bucureşti în perioada 23 - 25 iunie, la Romaero.
*** Artistul italian Zucchero este aşteptat pe 6 iulie cu un show la Sala Palatului. Evenimentul este reprogramarea celui din 2020 şi face parte din turneul de promovare a albumului "D.O.C.". După show-ul de la Bucureşti, Zucchero cântă la Cluj-Napoca pe 8 iulie.
Celebra trupă britanică Deep Purple are programat un concert la Romexpo pe 9 iulie.