11 iunie 1948: nationalizarea

pe 11 iunie 1948, Marea Adunare Nationala vota Legea privind nationalizarea principalelor intreprinderi industriale, miniere, bancare, de asigurari si de transport (Legea nr.119) - o masura radicala prin care statul a trecut in proprietatea sa principalele intreprinderi industriale, bancare, de asigurari, miniere si de transporturi, iar regimul comunist si-a asigurat controlul total asupra economiei.

Acest act a insemnat deposedarea oamenilor de munca lor de o viata si a dus la declansarea unor adevarate tragedii, sute de mii de romani care aveau o afacere sau detineau o proprietate fiind aruncati in strada. Legea spunea ca se dau si despagubiri, dar in realitate a fost vorba doar despre confiscarea proprietatii private.

Cum s-au petrecut lucrurile? In dimineata zilei de 11 iunie au trecut la actiune: la ora 6 dimineata, comunistii infiltrati in intreprinderi au sigilat casele de bani, au ocupat birourile sefilor si au interzis ridicarea oricaror acte sau documente. Apoi, la ora 13, activisti pregatiti din timp au preluat efectiv conducerea companiilor. O ora mai tarziu, la 14, in toata tara izbucneau mitinguri spontane ale oamenilor muncii pentru sustinerea nationalizarii.

Prin Legea 119 au trecut in patrimoniul statului, etapizat, 8.894 de intreprinderi industriale si miniere, de transport, bancare si de asigurari, cap de lista fiind toate marile societati din economie. Iar propaganda vremii anunta toate acestea in mod triumfal, ca pe o victorie a clasei muncitoare, manipulata spre a fi convinsa de justetea exproprierilor fortate. Fostii proprietari deveneau "naparci", "talhari", "spoliatori", "exploatatori" si "dusmani ai taranimii si ai clasei muncitoare". De asemenea, activistii Partidului (dintre care multi erau persoane fara nicio meserie, marginali care au vazut oportunitatea de a capata putere si de a se razbuna pe oamenii realizati) au fost deseori foarte zelosi in a duce la indeplinire sarcinile primite, manifestand lipsa de omenie si cruzime gratuita: "Sandu Losefsohn, ajutorul de primar din Focsani, a facut un control la Brutaria Nr. 4, unde era director Costea Ioan. Aici l-a depistat pe cetateanul Constantin Ionescu, pensionar din Focsani, care avea in cos trei paini a cate un kg bucata, iar pe cartela nu avea dreptul decat la trei ratii a cate 250 de grame. Sandu losefsohn l-a obligat pe Costea Ioan sa restituie painile ce le avea in plus si a cerut primarului sa ia cele mai drastice masuri impotriva celor ce saboteaza noile oranduiri sociale. Costea Ioan a recunoscut faptul ca a dat 1,7 kg de paine in plus, motivand ca gestul sau a fost facut pentru un om care <este vaduv si are doua fete, din care una este bolnava>“ - este una dintre relatarile presei vremii, care "infiera cu manie proletara" asemenea acte de "sabotaj".

In noiembrie 1948, controlul statului s-a extins asupra cinematografelor si caselor de sanatate, iar pana in 1950 asupra farmaciilor, intreprinderilor chimice si a tuturor unitatilor economice si social-culturale, precum si a unei mari parti din locuintele proprietate privata. Legea 119 a deschis calea pentru colectivizarea agriculturii, care a venit un deceniu mai tarziu.

Dar pana la colectivizare, au fost procesele politice, in care cei etichetati drept chiaburi, exploatatori, burghezo-mosieri, reactionari, bancheri, comercianti, etc au avut parte de simulacre de judecata, prezidate de "noii judecatori" in Tribunale ale poporului. Cei mai multi, au primit ani grei de inchisoare si au umplut penitenciarele cu regimul cel mai dur din tara. Familiile lor au fost evacuate din casa, li s-au confiscat toate bunurile, au fost date afara din locurile de munca si li s-a interzis accesul in scoli.